Câteva zeci de proiecte depuse de ONG-uri, fundaţii sau firme private au câştigat în ultimii doi ani bani europeni pentru a califica femeile din mediul rural. Pentru unele domenii din cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), beneficiarii s-au înghesuit să depună proiecte, astfel încât a fost depăşit plafonul alocat. Spre exemplu, în cadrul domeniului 6.3 - "Promovarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii", în cadrul căruia sunt sprijinite programe de calificare şi recalificare pentru creşterea abilităţilor şi calificărilor femeilor, dezvoltarea carierei, inclusiv sprijin pentru întreţinerea unei afaceri, alocarea financiară pentru perioada 2007-2013 este de 73 milioane de euro, iar valoarea totală a finanţării nerambursabile solicitate în cadrul proiectelor selectate este de 130 milioane de euro.
"România se confruntă cu o discrepanţă în ceea ce priveşte calificările cerute pe piaţa muncii şi competenţele formate în şcoli. Femeile nu sunt preferate la angajare, iar multă lume spune că rolul femeii este acela de a sta la cratiţă şi de a avea grijă de copii. Această mentalitate trebuie să se schimbe, iar fondurile europene trebuie folosite în acest scop", este de părere Gabriela Popescu, directorul executiv al firmei de consultanţă Depro Inovaţie, companie care a obţinut în 2008 cea mai mare finanţarte din fondurile europene pentru resurse umane, în valoare de 4,5 milioane de euro. Proiectul, denumit " Un viitor mai bun pentru femei", are printre activităţi derularea unor cursuri de formare profesională pentru 4.000 de femei din mediul rural şi din oraşele mici care vor să iniţieze sau să participe la dezvoltarea unei afaceri.
Şi Marin Florian, responsabil de proiect în cadrul Blocului Naţional Sindical, una din cele mai active organizaţii sindicale care a depus şi câştigat proiecte finanţate din fondurile pentru HR