Uruguayenii au presat FIFA şi au reuşit să schimbe brigada engleză de la ”sfertul” cu Ghana, pe motiv că britanicii i-ar putea defavoriza din cauza gafei conaţionalului lor Jorge Larionda, care a anulat un gol valabil lui Lampard, la meciul Anglia - Germania (1-4), din ”optimi”.
Arbitrul englez Howard Webb a fost desemnat iniţial de FIFA să conducă meciul dintre Uruguay şi Ghana, din sferturile de finală ale Cupei Mondiale din Africa de Sud. La presiunile federaţiei de la Montevideo, Webb a fost schimbat ieri cu portughezul Olegario Benquerenca.
”Ovacion Digital”, din Uruguay, a scris că sud-americanii au formulat chiar un protest oficial la Comisia de Arbitri a FIFA, încercând să determine forul mondial să schimbe delegarea britanicului de 39 de ani Howard Webb, mai ales că pe lista celor care putea oficia se aflau şi alţi europeni (belgianul Frank De Bleeckere, ungurul Viktor Kassai, spaniolul Alberto Undiano sau neamţul Wolfgang Stark). De ce erau uruguayenii revoltaţi? Tot din cauza unui arbitru. Jorge Larrionda, din Uruguay, conaţionalul lor, era exact ”cavalerul” care anulase golul clar marcat de englezul Lampard, la 1-2, în meciul cu Germania, din ”optimi”, încheiat 1-4. Şi, se temeau de faptul că Webb s-ar fi putut răzbuna!
Fluieră, până la urmă, portughezul Benguerenca
”Nici vorbă de vreo schimbare. Rămâne cum am stabilit", declarase iniţial spaniolul Angel Maria Villar, cel care conduce departamentul de arbitri. Până la urmă, însă, FIFA a cedat, pentru a nu mai da naştere la suspiciuni, şi Webb, care este principal favorit să oficieze chiar la finala Mondialului, a fost înlocuit cu lusitanul Olegario Benguerenca.
Primiţi de Mandela
Ghana, singura reprezentantă a Africii rămasă în cursă la turneul final are parte de sprijinul întregului continent. Fotbaliştii pregătiţi de Milovan Rajevaci s-au întâlnit cu Nelson Mande