Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTBAL LIGA I: „Finala” campionatului

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 14 mai 2011 ·

Penultima rundă a primei ligi a început ieri în Ialomiţa şi la Mediaş, iar astăzi continuă cu un meci cu o veche tradiţie pe prima scenă, la Mediaş dintre „şepcile roşii” şi rapidisti. Etapa continuă mâine cu alte trei partide. Pe Silviu Ploieşteanu, braşoveni vor întâlni în ultimul meci de acasă din campionat pe gorjenii de la Pandurii, două formaţii lipsite de griji. Lângă Podul Înalt, vasluieni care nu mai pot pierde pozitia a III-a a ierarhiei, primesc replica ultimei clasate care se va întoarce la matineu, Sportul Studenţesc, Ziua se încheie pe Dunăre într-un meci incendiar,care poate decide ordinea primelor două locuri şi care implicit va putea stabili campioana.

Astăzi, 14 mai

Adversari de 78 de ani

Universitatea Cluj (10) - Rapid Bucureşti (4) ( 20:00 Digi Sport)

83 32 14 37 100-11.

La Cluj 41 21 9 11 71- 48

Două formaţii care au făcut parte din campionatul în sistem divizionar încă de la debutul acestuia, în 1932.Primul meci direct a avut loc la Cluj şi gazdele au învins cu 2-1. Din acel moment s-au mai consumat alte 82 de partide în care rapidiştii au un avantaj de 5 victorii. Ultima confruntare a avut loc în toamna trecută, pe 19 noiembrie 2010 la Bucureşti şi a înregistrat victoria Rapidului, 3-0. Rapidiştii au reuşit de-a lungul timpului 11 victorii pe Someş, prima pe 25 august 1946 cu 3-0 şi ultima pe 12 august 2007 cu 2-1.Dacă universitariilor nu le ajută cu nimic o victorie pentru rapidisti este capitală pentru a nu scăpa accederea pentru al treilea an consecutiv în Europa League.

Mâine, 15 mai

Nevoia de puncte

a „găştii nebune”

pentru barem

F.C.Vaslui (3) - Sportul Studenţesc Bucureşti (18)

(18:00-GSP TV)

3 1 0 2 1-6.

La Vaslui 1 0 0 1 0-3

După ultimul egal cu Astra, vasluienii mai pot spera la unul din primeledouă locuri, decât matematic. Cum cele d

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 51 minute
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 7 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum 34 minute
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 9 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 9 minute
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°