Fostul pugilist Sorin Tănasie, campion european la box, categoria cocoş, în 2007, încearcă de mai multe luni să-i convingă pe judecători să-l elibereze condiţionat din penitenciar, însă până acum nu a reuşit
Sorin Tănasie, campion european la box în versiunea EBU-EU, categoria cocoş, a fost condamnat definitiv în iunie 2011 la doi ani şi două luni de închisoare, printr-o hotărâre definitivă a Curţii de Apel Piteşti. Fostul pugilist fusese trimis în judecată pentru că a refuzat recoltarea probelor biologice, fapta fiind comisă la sfârşitul lunii decembrie 2008, în Piteşti. Potrivit poliţiştilor argeşeni, în noaptea de 30 spre 31 decembrie, Sorin Tănasie, care conducea un autoturism BMW, nu a acordat prioritate şi era cât pe ce să lovească maşina unui echipaj al Poliţiei Rutiere, care se afla în patrulare, după care a ignorat semnalele poliţiştilor, care au încercat să-l tragă pe dreapta. Maşina condusă de „Pantera“ a fost urmărită şi blocată în trafic, după care agenţii de poliţie l-au rugat să sufle în etilotest, însă acesta a refuzat. De asemenea, după ce a fost dus la spital, Tănasie a refuzat să-i fie recoltate probe biologice. Ulterior, în 2010, Sorin Tănasie a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice, dosarul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Piteşti. În noiembrie 2010, judecătorii piteşteni l-au condamnat pe Tănasie la opt luni de închisoare, însă acesta a atacat sentinţa cu apel şi apoi cu recurs, însă nu a scăpat de pedeapsă. Pe 31 mai 2011, Curtea de Apel Piteşti a menţinut sentinţa dată de Judecătoria Piteşti, „Pantera“ fiind dus în închisoare pentru a executa cele opt luni de închisoare, la care s-a adăugat o pedeapsă de un an şi şase luni primită în 2007.
Ţinut după gratii
de instanţe
În iunie 2011, „Pantera“ a fost încarcerat la Penitenciarul C