Pe parcursul urmatoarelor randuri vom incerca o evaluare sumara a limitelor acceptarii aspectelor traditionale din artele martiale si conflictul, insesizabil multora, care exista intre necesara libertate de exprimare a practicantului occidental si traditiile cu specific oriental. Incadrandu-ne in limitele spatiului restrans al articolului, vom incerca sa sesizam, finalmente, ca nu avem cu necesitate nevoie de traditii pentru a deveni eficienti in autoaparare. Se poate cu usurinta constata ca acei care sustin cu preponderenta aspectul traditional fac parte din cadrul unei anumite traditii (japoneze, chineze, coreene) sau chiar cei incapabili de a-si dezvolta o intelegere personala a ceea ce practica. Trebuie avute in vedere si posibilitatile reduse ale unui practicant occidental de a ajunge ca maestrul "cutare", pentru care au facut un adevarat cult. Caci ar insemna sa posede un fizic asemanator, sa respecte un antrenament identic, sa aiba acces la aceleasi surse culturale si lingvistice, in esenta, sa imite. Ceva imposibil. Ar fi mai rezonabil ca fiecare practicant sa-si afle propria cale, eliberata de legi si "conformisme traditionale". In primul rand, lipsa bagajului cultural specific unui oriental impiedica accesul aspirantilor la acele cunostinte ezoterice sau tehnici secrete de care se face caz. Existenta unora dintre acestea nu poate fi pusa la indoiala, dar pentru cei mai multi raman intangibile. Totusi, vedem ca, in urma acelor competitii de "street fight" sau "free fight", stilurile traditionale nu au numic de-a face cu eficenta propriu-zisa a unui artist in artele martiale. Pentru a fi obiectivi, sa remarcam la majoritatea stilurilor moderne competitionale transforma "in joaca sportiva" scopul original al artelor martiale - protejarea vietii. In concluzie, ceea ce ramane de facut este depasirea ambelor aspecte: traditional si modern. Acceptand varieta