Faptul că viaţa religioasă nu era tolerată de comunism, care prefera ateismul nu este un lucru necunoscut. Intoleranţa statului comunist vis-à-vis de cultele religioase pe care nu putea să le controleze s-a putut observa şi în teroarea simţită de protestanţi în perioada 1975-1989.
La scurt timp după preluarea puterii de către comunişti, mai exact în 1948, a fost emisă „Legea pentru regimul general al cultelor religioase”, care stipula reducerea numărului de culte recunoscute de stat de la 60 la doar 14.
Printre acestea se aflau şi patru confesiuni neoprotestante: baptistă, penticostală, adventistă de ziua a şaptea şi creştină după Evanghelie. Regimul se aştepta ca prin această „îngăduire” garantată prin lege să controleze cultele şi să le determine să îmbrăţişeze comunismul.
Aşteptările au fost însă înşelate, întrucât reprezentanţii cultelor neoprotestante şi-au continuat activitatea de atragere a unui număr cât mai mare de adepţi şi mai mult, au menţinut legătura cu forurile conducătoare din străinătate.
Organul central cu ajutorul căruia statul controla cultele era ”Departamentul Cultelor”, care avea atribuţii largi care-i permiteau chiar şi intervenţii brutale în activitatea acestora. Printre drepturi se numărau: supravegherea şi controlarea tuturor cultelor religioase, aprobarea înfiinţării şi desfiinţării de unităţi şi organizaţii sau aprobarea bugetelor cultelor şi supravegherea executării lor.
Teroarea la care au fost supuşi protestanţii din Bistriţa-Năsăud este consemnată în numeroase note înregistrate de Securitate. Astfel, o notă a Inspectoratului Judeţean de Securitate Bistriţa-Năsăud din 1978 menţiona că asupra unui credincios adventist au fost găsite mai multe materiale „cu conţinut mistic”, care erau de fapt broşuri şi texte adventiste, care au fost confiscate.
Securiştii bist
