Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andreea Vass: Curtea Constituţională este excesiv politizată

Publicat in Romania Libera, joi 4 noiembrie 2010 · ·

Curtea Constituţională este excesiv politizată, a declarat, joi, la o dezbatere, Andreea Paul Vass, consilier al premierului Emil Boc, precizând că există experţi la Guvern care afirmă că Legile pensiilor şi educaţiei sunt constituţionale, potrivit Mediafax.

"Avem experţi la Guvern, Legea pensiilor şi Legea educaţiei sunt constituţionale. Curtea Constituţională este excesiv politizată", a arătat Vass.

Ea a făcut declaraţiile la o conferinţă la care a participat şi Monica Macovei.

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, joi, că de foarte multe ori Curtea Constituţională judecă pe considerente de oportunitate politică.

Curtea Constituţională a constatat, miercuri, că există un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern, ca urmare a retragerii Legii educaţiei din Senat, de către Executiv.

Liderul UDMR, Marko Bela, a anunţat pentru Mediafax că a convocat Consiliul Permanent al Uniunii după decizia CC în cazul legii educaţiei, adăugând că nu au existat motive temeinice de neconstituţionalitate şi că progresul în dreptul minorităţilor este o condiţie a prezenţei UDMR în orice guvern.

Liderul UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat că nu reproşează opoziţiei modul în care s-a raportat în dezbaterea legii educaţiei, inclusiv în Senat, deoarece coaliţia majoritară avea obligaţia să susţină proiectele Guvernului, şi că nu poate accepta ca membri ai PDL să aplaude decizia CC.

Curtea Constituţională este excesiv politizată, a declarat, joi, la o dezbatere, Andreea Paul Vass, consilier al premierului Emil Boc, precizând că există experţi la Guvern care afirmă că Legile pensiilor şi educaţiei sunt constituţionale, potrivit Mediafax.

"Avem experţi la Guvern, Legea pensiilor şi Legea educaţiei sunt constituţionale. Curtea Constituţională este excesiv politizată", a arătat Vass.

Ea a făcut declaraţiile

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu din funcţia de ministru al apărării. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe

News.ro acum 35 minute
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum o ora
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Marius Tucă Show începe luni, 13 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 35 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Ordinea pe buletinul de vot a CANDIDAȚILOR de la primăria Capitalei și Consiliului General, în urma tragerii la sorți: Firea ocupă primul loc

Gandul acum 38 minute
Biroul electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar general şi consilieri generali, pentru alegerile din data de 9 iunie. Pe bul

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Zelenski vorbeşte despre ”lupte crâncene” în Harkov, la graniţa rusă

G4Media acum 44 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afimat duminică seară că „lupte crâncene” sunt în desfăşurare pe anumite porţiuni de frontieră în provincia nord-estică Harkov, de unde mii de persoane au fost evacuate în urma unor acţiuni ofensive pe car

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 48 minute
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 2 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°