Conform autorităţilor, formularele se găsesc pe wwww.recensamantromania.ro , la secţiunea "Instrumentar".
Bucureştenii le descarcă, le printează, apoi le completează.
Vedeţi AICI cum arată chestionarele
Apoi, dacă s-au descurcat, au trei variante: fie le trimit prin poştă către primăria de sector, fie le scanează şi le trimit online către primăriile de sector, fie merg cu ele în mână la aceleaşi primării. Se mai poate transmite şi prin fax, mai spun reprezentanţii INS.
Această procedură este doar pentru cei care nu au fost vizitaţi de recenzori până acum şi vine după o mulţime de bâlbîieli ale autorităţilor.
Mai întâi s-a spus că CNP-ul nu este obligatoriu. Oamenii nu l-au mai dat. După patru zile, purtătorul de cuvânt al INS a fost demis pentu că nuera bine informat.
Citeşte: RECENSAMANT 2011: S-a găsit ţapul ispăşitor în scandalul CNP-urilor
Apoi s-a spus că dacă nu vor da CNP-ul oamenii vor fi amendaţi.
Vezi: RECENSAMANT 2011: Românii pot fi amendaţi pentru greşelile autorităţilor, în cazul declarării CNP
După o zi s-a spus că recenzorii se vor întoarce la cei care nu au declarat CNP-ul, apoi că vor angaja alţi recenzori, pentru ca după câteva ore să se anunţe că este posibil ca recenzorii să meargă la cei care nu au dat CNP-urile, după ce termină de recenzat toată populaţia şi că procesul de recensământ s-ar putea prelungi.
Citeşte aici: Recenzorii se întorc la cei care nu au dat CNP-urile, după terminarea recensământului
Pentru că şi-au dat seama că acest proces se poate prelungi foarte mult, au spus că vor mai angaja recenzori.
Acum, s-au hotărât să ca fiecare bucureştean care nu a fost recenzat să facă acest lucru, singur, după ce vor studia ore întregi nomenclatoarele, deşi peste 100.000 de oameni au fost pregătiţi pentru a aduna datele de la populaţia României.