Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza creditelor ar putea imputina banii trimisi in tara de romanii din strainatate

Publicat in Romania Libera, miercuri 7 mai 2008 ·

Criza creditelor ar putea avea ca efect micsorarea sumelor trimise in tara de romanii din strainatate, daca incetineste cresterea economica din tari occidentale, precum Italia sau Spania, a spus, miercuri, un economist de la Banca Reglementelor Internationale (BIS), Dubravko Mihaljek, citat de NewsIn.

"Asistam deja la o serie de efecte de domino ale crizei financiare internationale asupra regiunii", a declarat Mihaljek, la Sibiu, cu ocazia reuniunii anuale a Fondului European pentru Sud-Estul Europei (EFSE), la care se discuta despre efectele posibile ale crizei financiare internationale asupra tarilor din sud-estul Europei.

Astfel, ingreunarea obtinerii de finantare externa va afecta tarile cu deficit extern amplu, iar sustenabilitatea lichiditatii nu este garantata, a atras atentia economistul de la Banca Reglementelor Internationale.

Mihaljek a observat, totodata, ca accentuarea cererii interne din anumite tari din sud-estul Europei ar putea fi prea alerta si ar fi binevenita o incetinire a acesteia. Dubravko Mihaljek a mai amintit ca, in Romania, a avut loc o depreciere a leului din a doua parte a anului trecut si o ieftinire a titlurilor listate pe pietele de capital.

Economistul BIS a mentionat ca, in contextul crizei financiare internationale, este posibila si o diminuare a sustinerii pe care bancile-mama o pot acorda subsidiarelor din zona sud-est europeana.

Astfel, Mihaljek a precizat ca tarile din Sud-Estul Europei pot fi afectate negativ de criza financiara internationala, in contextul incetinirii cresterii de pe pietele principale pe care sunt exportate produsele din regiune, al ingreunarii obtinerii finantarii si al scumpirii acesteia.

Economistul BIS a adaugat, totusi, ca "regiunea ar trebui sa poata evita o aterizare fortata, deoarece are un ritm sustinut de crestere si continua sa fie a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul cu Rusia să intre într-o fază critică în următoarele două luni: "Apărarea Kievului rămâne una dintre principalele noastre preocupări, indiferent cât de greu este în est"

News.ro acum 32 minute
Comandantul forţelor terestre ucrainene a declarat, într-un interviu publicat vineri de The Economist, că se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei, care durează de 26 de luni, să intre într-o fază critică în următoarele două luni, pe măsură ce Mosco

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

Mediafax acum o ora
În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care nu este specific ţării noastre. Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone ale României, printre care Alba, Buzău şi Prahova. Fenomentul este generat de o furtună sol

Gropi comune în Gaza: Consiliul de Securitate al ONU solicită o anchetă independentă „imediată”

HotNews acum 3 ore
onsiliul de Securitate al ONU a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a unor gropi comune în care au fost îngropate "sute" de persoane, scrie AFP. Un tanc al armatei israeliene intră în or

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 32 minute
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 mai 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Mochie. Acesta a fost în zilele împăratului Diocleţian şi ale lui Laodichie, proconsulul Europei. Şi era preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Amfipol. Pări

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 42 minute
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Berlinul vrea să ”preia comanda” şi să cântărească mai mult în securitatea Europei. Germania cumpără de la SUA trei sisteme HIMARS pentru Ucraina

News.ro acum 9 ore
Ministrul german al Apărării Boris Pistorius a anunţat într-o vizită oficială în Statele Unite, achiziţionarea de la americani a trei lansatoare de rachete care să fie trimise Ucrainei şi voinţa Berlinului de a cântări mai mult în securitatea Europe

Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin

News.ro acum 3 ore
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţia, în timp ce unii dintre ei încercau să ia cu asalt uzina de producţie a vehiculelor electrice, relatează The Guardian. Aproxim

SUA consideră că Israelul ar fi încălcat dreptul umanitar în Fâşia Gaza folosind arme americane, dar nu suspendă livrarea acestora

Mediafax acum o ora
Este posibil ca Israelul să fi folosit arme fabricate în SUA în moduri care încalcă dreptul internaţional umanitar, potrivit unui raport al Departamentului de Stat. Raportul declasificat al Departamentului de Stat nu acuză în mod oficial armata isra

Ministrul Justiției, primele reacții după investigația care a inflamat spațiul public despre primarul din Sinaia: „E foarte posibil să se sesizeze DNA“

Adevarul acum 42 minute
 Alina Gorghiu este de părere că lupta anticorupţie în România funcționează și că este „este „foarte posibil” ca DNA să se sesizeze în legătură cu investigaţia Recorder privind afacerile primarului PNL din Sinaia, Vlad Oprea.

Vremea

București
acum

18°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

16°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°