Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Abia instalat la Oţelul, neamţul Ewald Lienen pleacă de la Galaţi. Cine este favorit să-i ia locul

Publicat in Adevarul, marți 3 decembrie 2013 ·

Deşi nu are mai puţin de o lună de când a semnat cu Oţelul, neamţul Ewald Lienen s-a săturat de condiţiile din România şi vrea să plece la finalul anului de la Galaţi.

Antrenorul german Ewald Lienen a fost adus în luna noiembrie la Oţelul pentru a redresa corabia gălăţeană, însă venirea acestuia nu a avut efectul dorit de conducerea clubului de la Dunăre. Oţelul nu a câştigat nici măcar un punct cu Lienen pe bancă, având trei înfrângeri din tot atâtea meciuri disputate.

Pe fondul acestor rezultate slabe, tehnicianul neamţ nu mai vrea să continue munca începută cu o lună în urmă. "S-a săturat de condiţiile din România, spune mereu că îi e greu să schimbe mentalitatea jucătorilor. Vrea să plece la finalul anului. Nimeni nu se poate opune dacă el nu-şi doreşte să rămână", a spus o sursă apropiată clubului Oţelul pentru "Adevărul".

Imediat după ce au auzit că Lienen e gata să-şi facă bagajele, conducătorii gălăţeni s-au orientat deja către alt antrenor şi de data asta îşi doresc să aducă un român. Pe lista lor se află Gigi Mulţescu, ultima dată antrenor la Dinamo. "L-au sunat şi i-au propus să vină încă din această iarnă. Să vedem dacă va accepta pentru că mai are şi alte oferte din ţările arabe. Va analiza aceste propuneri şi apoi va decide", a adăugat acelaşi apropiat al clubului din Galaţi.

Cu Ewald Lienen pe bancă, Oţelul a bifat trei înfrângeri consecutive în campionat, în deplasare cu ACS Poli Timişoara (0-1), acasă cu FC Vaslui (1-2) şi în deplasare cu Viitorul Constanţa (3-4). Următorul meci al gălăţenilor este împotriva Stelei, joi seara, de la ora 20.30, în sferturile Cupei României.

CITIŢI ŞI:

VIDEO Viitorul a condus cu 4-0 la pauză, dar a tremurat pe final cu Oţelul, după cel mai comic autogol al sezonului. Vaslui, nicio emoţie cu Ceahlăul

După 8 ani şi peste 200 de meciuri, Gabriel Paraschiv şi-a reziliat contractul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Mohammad Mokhber, președintele interimar al Iranului, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident aviatic

HotNews acum 18 minute
Mohammad Mokhber, 68 de ani, este primul vicepreședinte al Iranului care a devenit președinte interimar, după ce Ebrahim Raisi a murit într-un accident de elicopter, notează Reuters. Ebrahim Raisi (stanga) și Mohammad MokhberFoto: Rouzbeh Fouladi /

Incendiu la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa / Focul se manifesta pe o suprafaţa de peste 400 de metri pătraţi / Un bărbat a suferit arsuri minore / Din interior, pompierii au extras un rastel cu butelii

G4Media acum 15 minute
Un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refuzat transportul la spital. Pompieri

Oficial iranian, pentru Reuters: Preşedintele şi ministrul de externe au murit în accident

Mediafax acum 10 minute
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi şi ministrul său de externe au murit când elicopterul lor s-a prăbuşit în timp ce traversa o zonă montană, acoperită de ceaţă, a declarat luni un oficial iranian. Identitatea acestuia nu a fost menţionată. În preze

Pfizer a obţinut daune de 107,5 milioane de dolari de la AstraZeneca, în cadrul unui proces privind un brevet al unui medicament oncologic

News.ro acum o ora
AstraZeneca datorează Pfizer daune de 107,5 milioane de dolari, potrivit deciziei unui juriu federal din Delaware, care a constatat că medicamentul de succes Tagrisso al AstraZeneca a încălcat drepturile de brevet ale Wyeth, deţinută de Pfizer, tran

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 8 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

UPDATE: Semiluna Roşie dezminte că elicopterul care a aterizat forţat în Iran şi în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi a fost găsit de echipele de căutare

News.ro acum 10 ore
Elicopterul care a aterizat forţat în Iran şi în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi a fost găsit de echipele de căutare, a anunţat televiziunea de stat, citată de The Guardian. Informaţia a fost însă infirmată de Semiluna Roşie. La câteva minut

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 9 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Neil Lennon va fi antrenorul echipei Rapid. Dan Şucu: “Mâine ar trebui să semnăm contractul”

News.ro acum 7 ore
Acţionarul principal al FC Rapid, Dan Şucu, a declarat, duminică seară, după meciul de final de sezon, cu FCSB, scor 2-0, că noul antrenor al echipei giuleştene va fi Neil Lennon. Şucu a precizat că Bogdan Lobonţ, care a stat pe banca tehnică în ult

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 11 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Marius Tucă Show începe luni, 20 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 51 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

14°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

14°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

16°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°