Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul a aprobat majorarea taxei auto, începând cu 1 ianuarie 2011

Publicat in GAZETA de SUD, marți 28 decembrie 2010 ·

Guvernul a aprobat joi ordonanţa de urgenţă privind modificarea şi completarea OUG nr. 50/2008, prin care taxa pe poluare pentru autovehicule va fi majorată de la 1 ianuarie 2011 şi care introduce, totodată, şi plata pentru motoarele Euro 5, în prezent exceptate de la regulă.

„Lărgirea şi restructurarea bazei de aplicare a taxei pe poluare urmăreşte intensificarea aplicării principiului «poluatorul plăteşte», prin diferenţierea mai accentuată a taxării între normele de poluare, în defavoarea normelor inferioare, precum şi prin creşterea taxei pentru autovehicule cu vârste mai mari de zece ani“, se arată într-un comunicat emis joi de Ministerul Mediului şi Pădurilor.

Potrivit oficialilor din minister, prin ajustarea taxelor este încurajată folosirea autovehiculelor mai puţin poluante şi mai prietenoase cu mediul, cele mai favorizate fiind cele electrice, cele hibride şi cele dotate cu tehnologii avansate de reducere a emisiilor poluante, pentru care nu se plăteşte taxa de poluare.

Astfel, în urma acestei prevederi, posesorii de maşini cu motor Euro 5 vor plăti anul viitor o taxă între 40 şi 1.867 de euro, în funcţie de vechime, de emisiile de CO2 şi de capacitatea cilindrică. Totodată, pentru motoarele Euro 4, în cazul unei maşini cu o vechime de cinci ani, de exemplu, şi cu o capacitate cilindrică de 2.000 de centrimetri cubi, taxa se va majora anul viitor la 2.152 de euro, faţă de 832 de euro în acest an.

În cazul motoarelor Euro 3, de 12 ani vechime, cu capacitate de 2.000 de centrimetri cubi, taxa auto se dublează, de la 811 euro, la 1.787 de euro anul viitor. De asemenea, pentru maşinile Euro 2, vechi de zece ani şi cu o capacitate de 3.200 de centrimetri cubi, de exemplu, taxa se va majora până la 19.584 de euro, faţă de 17.408 euro în prezent.

În ceea ce priveşte maşinile Euro 1, cu 16 ani vechime şi 3.200 de centrimetri cubi capacitat

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat din Feteşti a murit încercând să facă o bombă artizanală / Materialele folosite i-au explodat în locuinţă

HotNews acum o ora
Un bărbat de 44 de ani din judeţul Ialomiţa a murit încercând să facă o bombă artizanală în locuinţă. Materialele folosite au explodat. În imobil anchetatorii au găsit articole pirotehnice şi elemente de muniţie, potrivit News.ro. Politie cu girofar

David Popovici a câştigat proba de 200 m liber din cadrul etapei de Mare Nostrum de la Barcelona - VIDEO

News.ro acum 2 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, proba de 200 m liber din cadrul etapei de la Barcelona a circuitului Mare Nostrum. Popovici a fost cronometrat cu timpul 1:44.74, record al competiţiei. Pe locul doi s-a clasat sud-coreeanul Sunwoo Hwang (1:45.68

Sfidare în Georgia: Circa 200 de ONG-uri anunţă că nu se vor supune legii "influenţei străine"

News.ro acum o ora
Circa 200 de ONG-uri georgiene au anunţat miercuri că vor refuza să se supună legii privind "influenţa străină", adoptată cu o zi înainte la iniţiativa partidului de guvernământ, deşi au fost săptămâni de manifestaţii prin care populaţia şi-a exprim

Ciolacu, despre propunerea de a da Ucrainei un sistem Patriot: Dacă un sistem acoperă şi parte din Ucraina nu înseamnă că nu mai acoperă România / Sunt ferm convins că decizia nu va fi de a slăbi siguranţa României

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, miercuri seară, în legătură cu propunerea ca România să ofere Ucrainei un sistem Patriot că, dacă un astfel de sistem acoperă parte din Ucraina, nu înseamnă că nu mai acoperă şi ţara noastră. El a precizat că este

UPDATE - Cum a justificat Curtea de Apel Ploieşti scoaterea din arest a fiilor vrăjitoarei Sidonia, acuzaţi de crima din Padina: Gravitatea faptelor nu poate constitui singurul temei de apreciere a pericolului / Ei susţin că se aflau în legitimă apărare

News.ro acum o ora
Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti, care au decis scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi cunoscuţi în lumea interlopă care au ucis un om la o petrecere dintr-o pensiune din judeţul Dâmboviţa admit că există probe că cei trei au comis fapt

Cerşetor din judeţul Sibiu, cercetat pentru dare de mită / A vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu-l amenda / Le-a cerut agenţilor să-l ducă acasă cu autospeciala de Poliţie

News.ro acum 6 ore
Un bărbat de 72 de ani din judeţul Sibiu este cercetat pentru dare de mită, după ce a vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu fi amendat pentru cerşetorie. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus, miercuri, reţinerea

Cod galben de furtună în vestul țării. Vezi ce zone sunt vizate

Press Alert acum 3 ore
< p> Adminsitrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben, pe termen scurt, care anunță „descărcări electrice, averse care vor acumula peste 20…25 l/mp, intensificări ale vântului, posibil grindină de mici dimensiuni”. Sunt vizate

Juriul începe deliberările în procesul penal al lui Trump pentru tăinuirea banilor

Mediafax acum 59 minute
Era departe de a fi sigur cât timp le-ar putea lua juraţilor să ajungă la un verdict în primul proces penal al unui preşedinte american. Trump, în vârstă de 77 de ani, este acuzat că a falsificat documente de afaceri pentru a ascunde o plată de bani

Adriean Videanu şi Ioan Niculae, achitaţi definitiv în Dosarul Romgaz

News.ro acum 6 ore
Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu au fost achitaţi definitiv miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul Romgaz.

Două reactoare de 16 milioane de euro, puse în funcțiune la Petromidia

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rompetrol Rafinare a introdus în fluxul operaţional al rafinăriei Petromidia două reactoare moderne, parte din instalaţia de Hidrofinare Distilat de Vid (HDV), care urmează să atingă parametri operaţionali optimi în cel mai scurt timp, investiţia ri

Vremea

București
acum

16°
mie.

12°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/20°
joi

14°/20°
vin.

16°/24°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

13°/25°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/28°