Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vai de Ialomiţianul nostru!

Publicat in Adevarul, duminică 17 octombrie 2010 ·

Traian Băsescu a declanşat un nou atac la adresa mass-media în emisiunea „După 20 de ani“ de la Pro TV.

Şeful statului a spus că nu există niciun fel de susţinere din partea presei faţă de reformele statului. Ba mai mult, aceasta s-a constituit, în opinia preşedintelui, într-o opoziţie faţă de acest proces. Eu consider că realitatea este cu totul alta. De fapt, statul este într-o opoziţie permanentă faţă de propria-i reformare. Iar cel mai recent exemplu în acest sens este desemnarea lui Gheorghe Ialomiţianu în funcţia de ministru al Finanţelor. Această numire este ca şi cum ai pune la cârma unui petrolier de mare tonaj un căpitan care abia se descurcă să treacă un vaporaş de pe un mal pe altul al Herăstrăului. Protestele de săptămâna trecută de la Ministerul Finanţelor au scos la iveală un ministru speriat, depăşit de situaţie, care a trebuit să fie „extras" de SPP din faţa oamenilor pe care se presupune că trebuie să-i conducă. În aceste condiţii, oare ce forţă de negociere va avea domnul Ialomiţianu în faţa marilor bancheri, atunci când se va duce să facă rost de bani? Cum va ţine piept celor de la FMI atunci când oficialii americani ne vor băga pe gât totul felul de clauze împovărătoare? Ce reforme şi strategii fiscale va implementa Domnia Sa, când, până mai ieri, era un simplu perceptor?

Probabil vă întrebaţi cum trebuie să arate un ministru de Finanţe în adevăratul sens al cuvântului? Uitaţi-vă la bulgari: Simeon Djankov (40 de ani) a lucrat peste 13 ani ca economist-şef la Banca Mondială, participând la misiuni ale acestei instituţii în diverse zone ale lumii afectate de criză. A înfiinţat un think-tank la Harvard University. Este printre primii 100 cei mai citaţi economişti din lume. Ce a însemnat această numire pentru guvernul bulgar? O politică fiscală stabilă, care contribuie la echilibrul necesar pentru zona europeană, după cum a declarat cance

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum o ora
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 4 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum o ora
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

O ambulanță aflată în misiune a luat foc în noaptea de Înviere, în Mureș

Radio Mures acum 5 ore
În jurul orei 23:30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la nivelul compartimentului motor a unei autospeciale de transport victime, pe DJ 152A între localitățile Band și Berghia. A intervenit Detașamentul de Pom

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°