Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trafic cu diplome false la Facultatea de Medicina - Oradea

Publicat in Romania Libera, miercuri 13 septembrie 2006 ·

Universitatea din Oradea (UO) a eliberat in 2003, pe cand era condusa de rectorul Theodor Maghiar, diplome pentru specializari medicale postuniversitare "Naturopatie" si "Chiropraxie", care nu s-au predat niciodata in cadrul Facultatii de Medicina si Farmacie, al carei prodecan era actualul rector, Theodor Traian Maghiar, fiul fostului rector. De altfel, cei doi au si semnat aceste diplome. Un exemplu este o diploma in specializarea "Naturopatie", in urma unor asa-zise studii aprofundate cu durata de patru semestre, eliberata unui italian. Nimeni din conducerea acestei facultati nu a putut sa ne confirme daca aceasta specializare s-a predat vreodata la Oradea si, mai mult, oficiali ai Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEC) ne-au informat ca nu au la cunostinta ca "Naturopatia" sa fi fost obiect de studiu in vreuna din facultatile de medicina acreditate de MEC. Concluzia nu poate fi decat una: diploma este un fals. Nu se stie cate astfel de documente, cu antetul MEC, au plecat de la Oradea in strainatate. O alta specializare pentru care UO a eliberat diplome postuniversitare este "Chiropraxia". Nici despre aceasta specializare nimeni nu a auzit nimic. O manarie cu acte in regula De tarasenia de la Oradea s-au prins initial chiar italienii. Astfel, in martie 2005, Ambasada Italiei a cerut MEC sa confirme, in regim de urgenta, autenticitatea unei diplome pentru studii aprofundate in specializarea "Naturopatie", eliberata pe 28.07.2003, pe numele cetateanului italian Marco Motagnani. Totodata, Ambasada Italiei solicita sa i se transmita actele de studii prezentate de italian in momentul inscrierii, respectiv aprobarea care a stat la baza acesteia. MEC cere, la randul sau, aceleasi documente de la UO. In loc sa transmita documentele cerute, UO trimite o simpla adresa in care o scalda. Semnatarul acesteia, noul rector Theodor Traian Maghiar, mostenitorul functiei de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 3 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 4 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 5 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 10 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 3 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 10 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 9 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
mar.

12°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
mar.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
mar.

11°/21°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°
mar.

12°/26°