* Marin Lupu a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor și pentru distrugere prin incendiere
În vara anului 2011, Marin Lupu și concubina lui au participat la o petrecere dată în Chilia Veche cu ocazia zilei comunei. Femeia a plecat mai devreme de la petrecere (în jurul orei 21.00), împreună cu o prietenă, iar Marin nu a fost de acord cu acest lucru.
Astfel, în jurul orei 1.00, acesta s-a dus spre casă, la cantonul situat la 12 kilometri de locul unde avea loc petrecerea, a luat un bidon de 20 de litri plin cu benzină, după care a aruncat în dreptul patului încare dormea concubina toată benzina. I-a dat foc și a privit incendiul. Prietena concubinei s-a trezit din cauza gălăgiei și a avertizat victima. Concubina inculpatului a intrat în panică și, imediat după ce a ieșit din încăpere, a leșinat. „Prin modalitatea în care s-a comis fapta, viaţa celor două femei a fost pusă în primejdie“, spune procuror Laura Subțirelu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.
* Marin Lupu a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor și pentru distrugere prin incendiere
În vara anului 2011, Marin Lupu și concubina lui au participat la o petrecere dată în Chilia Veche cu ocazia zilei comunei. Femeia a plecat mai devreme de la petrecere (în jurul orei 21.00), împreună cu o prietenă, iar Marin nu a fost de acord cu acest lucru.
Astfel, în jurul orei 1.00, acesta s-a dus spre casă, la cantonul situat la 12 kilometri de locul unde avea loc petrecerea, a luat un bidon de 20 de litri plin cu benzină, după care a aruncat în dreptul patului încare dormea concubina toată benzina. I-a dat foc și a privit incendiul. Prietena concubinei s-a trezit din cauza gălăgiei și a avertizat victima. Concubina inculpatului a intrat în panică și, imediat după ce a ieșit din încăpere, a leșinat. „Prin modalitatea în care s-a comis fapta, viaţa celor două