Dorin Tudoran a primit astăzi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Botoşani. Distincţia este acordată în fiecare an laureatului Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“, pentru Opera Omnia.
„Este cel important premiu de poezie la care poate aspira un poet în această ţară. În cazul meu este onorant de două ori. O dată, premiul în sine, ţinând cont de cei care l-au luat înaintea mea, poeţi fundamentali ai literaturii române, şi al doilea motiv este lista de nominalizaţi. Acest premiu ar fi putut merge foarte bine la oricare dintre ceilalţi poeţi“, a declarat poetul Dorin Tudoran.
A emigrat în America
Dorin Tudoran s-a născut în 1945, la Timişoara, iar la vârsta de 40 de ani a emigrat în Statele Unite ale Americii. Opera sa cuprinde zeci de volume, printre care şi „Mic tratat de glorie“, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor în anul 1973, dar şi volumul „O zi în natură“, premiat în 1977.
„Nici nu am ştiut că am fost nominalizat. Când am primit un telefon la Washington, că mi s-a acordat acest premiu, am crezut că este vorba de o eroare. Una peste alta, cred că este cel mai important premiu de poezie“, a adăugat laureatul din acest an.
Anul acesta, la Premiul Naţional „Mihai Eminescu“ au mai fost nominalizaţi Ion Mircea, Vasile Vlad, Nicolae Prelipceanu şi Dinu Flămând.