Stimate domnule Octavian Paler, sunteti printre putinii scriitori romani de azi al caror prestigiu a ramas intact dupa Revolutia din 1989. Primele intrebari din acest volum de convorbiri se leaga de extraordinarul flux, afectiv si intelectual, ce exista intre un autor de prim rang si nenumaratii sai cititori. Cat de important este publicul pentru dumneavoastra? Cum a fost prima intalnire cu aceasta entitate abstracta, concretizata, de-a lungul carierei, in atatea figuri respectuoase si surazatoare? V-ati schimbat ori nuantat vreodata ideile in urma unor discutii in contradictoriu cu cei care v-au citit? (Daniel Cristea-Enache)
Ceea ce imi spuneti ma face melancolic. Si, totodata, ma pune in incurcatura. Sigur, va multumesc pentru aprecieri. Va sunt recunoscator cu atat mai mult cu cat ele vin de la un tanar critic pe care-l stimez enorm, si ca om si ca intelectual. Dar amintiti-va ce v-am spus cand mi-ati propus aceasta discutie. V-am zis, cu un zambet cam stramb, care va fi semanat probabil cu o grimasa (ceea ce v-a determinat sa schitati un gest de protest, cum va impunea politetea), ca o astfel de discutie imi da "un impuls testamentar". Nu dadeam vorbelor mele un sens patetic. De fapt, incercam sa va sugerez ca m-ar atrage sa discutam, in primul rand, despre destinul meu de "om cu probleme" si abia in al doilea rand despre destinul meu ca scriitor.
Asta din doua motive, in afara de acela ca nu stiu ce valoare mai are literatura in acest moment pentru mine. Cel dintai ar fi unul care, cu siguranta, va va surprinde. N-as vrea sa ratez sansa de a vedea pana la ce limite ma pot apropia de o virtute de care m-am crezut totdeauna total strain. E vorba de "eroism". Va surprinde, nu? Dar nu va grabiti. Am suficient bun-simt pentru a sti ca "eroismul" nu se potriveste deloc cu stilul in care am trait eu; mereu in defensiva, ascunzandu-mi, orgolios, t