Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA vor trimite un spărgător de gheaţă la Polul Nord

Publicat in Gandul, vineri 3 august 2007 ·

În urma misiunii ruseşti de la Polul Nord, Statele Unite nu se lasă mai prejos şi vor trimite la rândul lor un spărgător de gheaţă în zonă, în scopuri ştiinţifice (pentru studierea efectelor încălzirii globale).

La nivel declarativ, Washingtonul a admis că Rusia acţionează „perfect legal” când încearcă să dovedească legitimitatea pretenţiilor sale asupra zonei continentale a Arcticii, bogată în petrol şi gaze, a declarat Tom Casey, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

Însă „nici SUA, nici altcineva nu consideră încă această problemă definitiv rezolvată”, a adăugat el, citat de ITAR-TASS. Drept urmare, SUA vor trimite din Seattle, la 6 august, un spărgător de gheaţă la Polul Nord, conform unui anunţ făcut de Paza de Coastă.

Healy este doar unul dintre cele patru spărgătoare de gheaţă polare deţinute de americani. Interesul vădit al Washingtonului pentru bogăţiile acestei zone poate fi demonstrat şi prin faptul că în septembrie americanii vor începe construirea a altor două spărgătoare de gheaţă, care să le înlocuiască pe cele vechi Polar Sea şi Polar Star.

Până la realizarea acestora, Congresul ar intenţiona să aloce Pazei de Coastă aproximativ 8,7 miliarde de dolari, dintre care 100 de milioane să fie cheltuite pentru recondiţionarea actualelor nave, susţine presa americană.

Pe de altă parte, în paralel cu misiunea Healy, o altă expediţie americană se îndreaptă spre Polul Nord la bordul însă a unui spărgător de gheaţă din Norvegia, Oden. Supervizat de Institutul Woods Hole din Maasachusets, proiectul în mod oficial este tot ştiinţific. (M.T.)

În urma misiunii ruseşti de la Polul Nord, Statele Unite nu se lasă mai prejos şi vor trimite la rândul lor un spărgător de gheaţă în zonă, în scopuri ştiinţifice (pentru studierea efectelor încălzirii globale).

La nivel declarativ, Washingtonul a admis că Rusia acţionează „perfe

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 28 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 54 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 23 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 7 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

19°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°