36.000 de bilete au fost vândute până ieri, iar numărul de locuri a fost suplimentat cu încă 3.000, la concertul Scorpions, cel mai mare al unei trupe străine organizat la Cluj.
Pregătirile pentru concertul trupei Scorpions pe noul stadion al oraşului au fost ieri pe ultima sută de metri. Organizatorii au montat nu mai puţin de şase tiruri pline cu plăci din plastic pentru a proteja gazonul şi pista de pe Cluj Arena. Aceştia au finalizat şi montarea scenei pe care vor cânta rockerii de la Scorpions, cea mai mare din Europa de Est, scenă pe care s-au organizat şi ultimele ediţii ale festivalului Cerbul de Aur. Muncitorii au fost nevoiţi să amplaseze scena de două ori, după ce organizatorii au decis să suplimenteze numărul biletelor pentru concert cu 3.000.
VEZI AICI IMAGINI DIN TIMPUL PREGĂTIRILOR
Concertul trupei Scorpions va fi astfel cel mai mare concert al unei trupe străine ţinut vreodată la Cluj, după ce Iron Maiden a strâns peste 30.000 de spectatori. „Cererea a fost peste aşteptări. S-au vândut până acum aproximativ 36.000 de bilete. În zonele A şi B, am suplimentat numărul biletelor cu 3.000. Ne aşteptăm la un număr de 40.000 de oameni, pentru concertul de mâine seară", a explicat Minel Stoica, reprezentantul oragnizatorilor.
Scorpions ajunge azi la Cluj
Iniţial scena a fost ridicată la 1,8 metri, însă, după suplimentarea numărului de locuri în cele două zone, pentru a oferi vizibilitate tuturor spectatorilor, aceasta a fost amplasată la 2,2 metri. Muzicienii de la Scorpions vor petrecere două nopţi la Cluj. Ei vor ajunge la Cluj azi, la ora 18.25, cu o cursă Tarom, din Bucureşti şi vor fi cazaţi la hotelul City Plaza. Potrivit organizatorilor, rockerii au cerut să ia cina la un restaurant din oraş, imediat ce vor ajunge la hotel. Ei vor alege din cinci restaurante propuse de colaboratori clujeni