UPDATE Mircea Dinescu a declarat că nu poate fi dat afară de la CNSAS, pentru că nu mai este membru al Colegiului de două luni, şi că decizia de vineri a ICCJ, care a dat câştig de cauză ANI, i se pare una "stranie", ce ar putea avea o miză "subtilă", potrivit Mediafax.
Citeşte şi Dinescu: Nu mai sunt membru CNSAS de două luni, decizia instanţei e stranie şi are o miză subtilă
UPDATE Mircea Dinescu nu mai este membru în Colegiul CNSAS din 27 martie 2012, când Parlamentul a validat noua componenţă a forului, astfel că orice solicitare a ANI de revocare a mandatului său nu-şi are obiectul, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Carmen Median. Citeşte şi CNSAS: Dinescu nu mai este membru în Colegiu din 27 martie 2012, mandatul său a încetat
Mircea Dinescu şi-ar putea pierde postul de membru în Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) după ce, vineri, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a câştigat procesul deschis de acesta, nemulţumit de hotărârea prin care a fost declarat incompatibil, relatează Mediafax.
Instanţa supremă a admis recursul formulat de ANI faţă de hotărârea anterioară, prin care i se dădea câştig de cauză poetului Mircea Dinescu.
"Având în vedere decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul Mircea Dinescu se află în incompatibilitate. Decizia instanţei va fi urmată de aplicarea sancţiunii, respectiv revocarea din funcţia publică deţinută de acesta, cea de membru în Colegiul CNSAS, funcţie asimilată celei de secretar de stat", a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele ANI, Horia Georgescu.
UPDATE Mircea Dinescu a declarat că nu poate fi dat afară de la CNSAS, pentru că nu mai este membru al Colegiului de două luni, şi că decizia de vineri a ICCJ, care a dat câştig de cauză ANI, i se pare una "stranie", ce ar putea avea o miză "subtilă", potrivit Mediafax.
Citeşte ş