Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gara din Pieleşti, în beznă

Publicat in Adevarul, vineri 4 septembrie 2009 ·

Noaptea, ceferiştii veghează la bunul mers al trenurilor la lumina felinarelor Impegaţii din Gara Pieleşti-Dolj îi ajută pe călători să coboare din tren, luminând peronul cu lanterna, pentru ca oamenii să nu aibă vreun accident. Culmea este că la gara din Pieleşti s-au investit bani într-un aparat de aer condiţionat şi în toatele moderne, dar nu s-au găsit fonduri pentru alimentarea imobilului cu energie electrică. Angajaţii CFR stau de la ora 19.00 până dimineaţa la ora 07.00 în beznă. Doar felinarul este cel care îi ajută să scrie în registru trenurile care trec şi la ce oră. De frica disponibilizărilor, oamenii nu deschid gura. Călătorilor le e frică să mai aştepte trenul în gară. Oamenii privesc de trei ori în jur înainte de a pune piciorul pe peron, de teama hoţilor. „Ne e frică să nu fim călcaţi de tren. Dacă vrem să trecem dintr-o parte pe alta a unei şine, mecanicul de tren nici măcar nu ne vede. Nu avem însă de ales. Trebuie să călătorim ca să ajungem în oraş, la locul de muncă“, povesteşte Anghel Iordache, de 42 de ani.

În gară se fură ca în codru

Florin Pătrăchioiu, şeful de gară, spune că este inuman ca angajaţii CFR să lucreaze la lumina lumânării şi a lămpilor de petrol. „De mai multe ori am încercat să vorbesc cu firmele din zonă să ne alimenteze cu energie elctrică, iar noi să le plătim lunar consumul. Totul a ,rămas la stadiul de proiect. Angajaţii din Gara Pieleşti riscă să îşi piardă vederea. Au o responsabilitate mare: trebuie să treacă în registru toate datele. Se chinuie să câştige un ban pentru a avea ce să pună familiei pe masă. Altundeva nu au unde să se ducă, mai ales acum pe criza asta. Hoţi au  început să fure tot. De trei ori pe noapte merge în control câte doi, unde sunt trenurile oprite“, a declarat şeful de gară din Pieleşti. 

Îngroziţi să pună piciorul pe peron

Oamenii cred c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 58 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 26 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum o ora
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Un bărbat a fost prins în timp ce încerca să introducă diverse droguri la festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru a le vinde

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost prins de poliţiştii constănţeni în timp ce încerca să introducă diverse droguri la Festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru a le vinde.

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 36 minute
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Ministerul britanic al Apărării, ţinta unui atac cibernetic de amploare

Adevarul acum 33 minute
Ministerul britanic al Apărării a fost ţinta unui atac cibernetic de mare amploare, în spatele căruia, s-ar afla China, potrivit Sky News.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Vremea

București
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

25°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°