Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Subiectele zilei: Romanii au cel mai mic salariu minim din Uniunea Europeana; Cu 15 luni inainte de alegerile prezidentiale, Crin Antonescu face o miscare-surpriza; Legea ministrului Eugen Nicolaescu ar putea decapita intregul sistem medical

Publicat in HotNews, luni 12 august 2013 ·

Exclusiv in Gandul: Cu 15 luni inainte de alegerile prezidentiale, Crin Antonescu face o miscare-surpriza. Surse din USL au declarat ca la sfarsitul lunii, pe 31 august, la Constanta, va fi organizat un eveniment special, care va marca inceperea campaniei pentru prezidentiabilul Crin Antonescu. In ultima luna, presedintele PNL a lipsit din spatiul public, el fiind plecat in SUA, in vizita de lucru potrivit propriilor declaratii, si in concediu in Europa. Chiar daca pana la alegerile prezidentiale mai sunt aproximativ 15 luni, liberalii doresc sa marcheze faptul ca prezidentiabilul USL este sustinut de toti partenerii din Uniune, eliminand astfel zvonurile privind aparitia unor prezidentiabili din partea PSD.

Eurostat: Romanii au cel mai mic salariu minim din Uniunea Europeana, ca putere de cumparare. Romania are cel mai scazut salariu minim pe economie din Uniunea Europeana, calculat la paritatea puterii de cumparare, potrivit datelor de la nivelul lunii iulie facute publice de Eurostat. Conform sursei citate, Romania este pe penultimul loc in clasamentul salariilor minime in termeni nominali, cu 179 de euro brut pe luna, inaintea Bulgariei, care are 159 de euro brut, potrivit Curs de guvernare.

Legea ministrului Eugen Nicolaescu ar putea decapita intregul sistem medical din Romania. Majoritatea membrilor conducerilor Universitatilor de Medicina si Farmacie se afla in incompatibilitate si risca sa isi piarda toate functiile din facultati si spitale, scrie Evz.

Intr-un interviu in Romania Libera, profesorul seful Centrului de Chirurgie Generala si Transplant Hepatic Fundeni, explica punctele slabe din proiectul-pilot al Guvernului privind cresterea veniturilor medicilor. Din punctul lui de vedere, in Romania nu a venit inca momentul in care sa li se interzica doctorilor sa lucreze simultan in spitalele publice si in cele private. In

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 27 minute
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 3 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

UPDATE - Preşedintele Klaus Iohannis, vizită de lucru în SUA/ El va fi primit, la Casa Albă, de preşedintele american Joe Biden şi îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024/ Precizările Casei Albe

News.ro acum 23 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va face, marţi şi miercuri, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Cei doi şefi de stat vor discuta inclusiv despre situaţia din Ucraina şi

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 3 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 5 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

CFR estimează pierderi de peste un miliard de lei în acest an, cu aproape 500% mai mari decât anul trecut

HotNews acum 3 ore
Operatorul de stat de transport feroviar de călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decât cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate în principal de scăderea cu aproape 30% a compen

Cuplu de români arestat după ce și-au maltratat și violat menajera, în Italia

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cuplu de români a fost arestat în Italia după ce au maltrat-o și violat-o pe badanta lor moldoveancă, agresiunile sexuale fiind filmate cu telefonul de soție. Doi români, soț și soție, în vârstă de 41 ani, respectiv 37 de ani, a fost arestat în C

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

15°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/22°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

24°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°