Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Faţadele care ucid!

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 20 iulie 2012 ·

O femeie a murit, iar un bărbat a fost rănit, după ce au fost loviţi de o bucată de tencuială care s-a desprins de pe o clădire de pe strada Lungă.

O femeie de 77 de ani a murit, ieri, după ce o bucată de tencuială desprinsă din acoperişul unui imobil de pe strada Lungă din Braşov. Cărămizile căzute l-au rănit şi pe soţul ei. Un echipaj SMURD a sosit imediat la locul tragediei, dar femeia murise. Bărbatul a intrat în stare de şoc când a văzut ce s-a întâmplat. Trupul femeii a fost ridicat pentru a fi dus la Medicină Legală pentru necropsie.

„Am auzit când cineva striga «Fugi!». Şi apoi s-a auzit o bubuitură. Am crezut că a intrat maşina-n casă. Am ieşit şi am văzut-o pe femeie şi cărămizile. Acum mi-e frică să mai umblu pe aici. Aş merge pe mijlocul străzii”, spune o tânără, de la faţa locului.

Casa a fost construită în 1840 şi este chiar clădirea în care a poposit, în 1866, domnitorul Alexandru Ioan Cuza în drum spre exil. Clădirea are două etaje şi nu este locuită, aflându-se în proprietatea unei asociaţii private cu cinci acţionari. Unul dintre acţionari, Laurenţiu Calaican, a declarat că imobilul, care datează din 1840, a fost cumpărat de asociaţie în anul 2006. În 2006 a fost cumpărată de această asociaţie, formată din cinci oameni de afaceri şi ar fi trebuit să se transforme în hotel. „Nu am ştiut că e aşa de putredă clădirea. Am făcut studii anii trecuţi şi am efectuat ceva reparaţii pentru a o proteja. În spatele clădirii am făcut multe lucrări de consolidare şi voiam să reparăm şi faţada. Este o tragedie ce s-a întâmplat”, a spus unul dintre proprietari, Laurenţiu Calaican, potrivit Mediafax.

Cei cinci coproprietari au vrut să construiască un hotel imediat după ce au cumpărat clădirea, însă nu au avut banii necesari, reuşind să obţină un credit în acest sens luna trecută, a menţionat Calaican. Oamenii care locuiesc în zonă sp

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum o ora
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum o ora
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 29 minute
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum o ora
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum o ora
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Joe Biden, ameninţat cu punerea sub acuzare pentru că ar fi oprit un transport de arme către Israel

G4Media acum o ora
Congresmanul republican Cory Mills a prezentat vineri un articol de punere sub acuzare pentru „abuz de putere” împotriva preşedintelui american Joe Biden pentru decizia acestuia de a opri un transport de arme către Israel, informează EFE, conform Ag

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 11 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

VIDEO „Oamenii erau șocați, dar nu erau țipete”: Două trenuri s-au ciocnit în Argentina / 30 de persoane au avut nevoie de spitalizare

HotNews acum 46 minute
Aproximativ treizeci de persoane au fost internate, două dintre ele în stare gravă, în urma ciocnirii unui tren de navetiști din Buenos Aires cu un tren de mentenanță, au precizat serviciile de urgență, relatează AFP. Doua trenuri s-au ciocnit in Ar

Vremea

București
acum

14°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°