Ziarele locale scriu astăzi despre exproprierile pentru Centura de cocolire a Clujului, despre primele incidente de pe Autostradă, şi despre traficul greu, pentru care consilierii au votat, ieri, să fie scos din oraş.
Au venit bani pentru expropriaţii de pe Centură. Şeful Direcţiei de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj, susţine că deja au fost înaintate la CEC dosarele pentru efectuarea primelor plăţi acordate persoanelor care au fost expropriate şi că este posibil ca plăţile să fie încheiate pînă în 15 decembrie
“Deja au fost înaintate la CEC documentaţiile pentru 21 de persoane expropriate, în valoare de 14,7 miliarde lei vechi, iar mîine vom înainta încă 11 dosare, aşa că oamenii pot să-şi ia banii. Deja am primit o parte din bani pentru plata exproprierilor, în total fiind necesare 52 de miliarde lei vechi, sumă pe care am primit asigurarea că o vom avea. De altfel, am discutat şi cu conducerea, şi am primit acordul ca o parte dintre banii alocaţi pentru investiţii să-i direcţionăm către exproprieri. În total trebuie să facem plăţi către 121 de persoane şi estimez că maxim pînă în 15 decembrie vom încheia plăţile” afirmă Ion Pantelimon, şeful Direcţiei de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj. Directorul DRDP spune că îi înţelege pe oameni, deoarece termenul de plată a fost deja depăşit, dar că s-au făcut toate demersurile ca plăţile să fie finalizate, titrează Ziarul Făclia.
Ardelenii s-au ciocnit de civilizaţia autostrăzii. Circulaţia pe autostradă a fost dată peste cap de un tir care venea pe contrasens, de ciobanii care au rupt plasa de siguranţă pentru a traversa cu turma şi de hoţii de sârmă.
Locuitorii Clujului şi participanţii la trafic întâmpină greutăţi de acomodare la rigorile pe care le impune o autostradă. La doar câteva zile de la tăierea panglicii inaugurale, miercuri seara, un tir a circulat 28 de kilometri pe contrasens, după ce “s