Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Broker Cluj a castigat 420.000 euro in cel mai prost an de la listare

Publicat in Ziarul Financiar, luni 19 ianuarie 2009 ·

Activul net al Broker Cluj a scazut in 2008 cu 62%, la 17,8 mil. euro. Profitul s-a redus cu 96%, la 420.000 de euro. Valoarea de piata a companiei s-a diminuat cu peste 95%, ajungand la numai 6,8 mil. euro.

Societatea de servicii de intermediere financiara Broker Cluj (simbol bursier BRK) a inregistrat anul trecut o scadere dramatica a profitului, de la un nivel de 42,3 mil. lei (12,6 mil. euro) raportat la sfarsitul lui 2007 la 1,547 mil. lei (420.000 de euro) la finele lui 2008, potrivit raportarilor transmise Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Compania a fost printre cele mai lovite de criza financiara din 2008, confruntandu-se, pe de o parte, cu o scadere a veniturilor din activitatea de baza, de intermediere financiara, pe fondul diminuarii tranzactiilor de pe Bursa, si, pe de alta parte, cu scaderea valorii actiunilor listate care a determinat o depreciere severa a investitiilor proprii si imposibilitatea valorificarii participatiilor din portofoliu. Reprezentantii companiei nu au putut fi contactati ieri pentru comentarii.

Activul net al Broker a scazut anul trecut cu 62%, de la 189,6 mil. lei (52,5 mil. euro) la sfarsitul lui 2007 la 71,27 mil. lei (17,8 mil. euro) la finele lui decembrie 2008. In aceeasi perioada, portofoliul de actiuni listate al Broker si-a redus valoarea cu 76%, de la 137,4 mil. lei (38 mil. euro) la 32,5 mil. lei (8,12 mil. euro), mai ales din cauza scaderii preturilor actiunilor pe Bursa. Anul trecut, indicele general al pietei, BET-C, a pierdut 70%, iar indicele RASDAQ-C a scazut cu 55%.

Scaderea activelor Broker este mai mare decat in cazul societatilor de investitii financiare (SIF), cu care firma din Cluj se aseamana ca profil de activitate. SIF-urile au pierdut anul trecut intre 36% si 59% din valoarea activelor. Si in cazul Broker, ca si la SIF-uri, valoarea activelor nete la sfarsitul

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 50 minute
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Marcel Ciolacu a fost primit de preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu este primit, ţmarţi, la ora transmiterii ştirii, la în Curtea Palatului Prezidenţial din Ankara, de preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan. De la ora 17.00, cei doi oficiali vor participa la ceremonia de semnar

Rodeanu: PNL fără mască - înjurături şi bătaie în Parlament / Florin Roman spune că a fost agresat de Dan Vîlceanu

Mediafax acum o ora
În urmă cu puţin timp, România a văzut cum doi foşti miniştri ai PNL îşi rezolvă diferendele cu metode de cartier, învăţate în spatele blocurilor, scrie pe Facebook vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Boigdan Rodeanu. El spu

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 2 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 57 minute
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Preşedintele Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii

News.ro acum 57 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va vizita, miercuri, Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Klaus Iohannnis va avea discuţii

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activităţilor ilicite, inaugurat la Galaţi-Giurgiuleşti

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, instalarea primului scaner în Biroul vamal Giurgiuleşti, destinat autovehiculelor, reprezintă doar o parte din efortul Ministerului de Finanţe şi al Autorităţii Vamale Române de a moderniza infrast

Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, suferă de o leucemie, după ce s-a vindecat de cancer la sân

News.ro acum 2 ore
Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, în vârstă de 48 de ani, care s-a vindecat după un cancer la sân, suferă de o leucemie şi va urma un tratament, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia siriană, relatează AFP. ”După ce a prezentat

Victor Angelescu confirmă: „Contractul lui Daniel Niculae la Rapid nu va mai fi prelungit”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Acționarul minoritar al Rapidului, Victor Angelescu, a anunțat încetarea colaborării cu președintele clubului, Daniel Niculae, implicat în dosarul materialelor pirotehnice introduse în stadion. Victor Angelescu, acționar Rapid

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum 6 ore
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Vremea

București
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/28°
Iasi
acum

27°
mar.

11°/27°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

14°/21°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

28°
mar.

14°/28°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°