Tribunalul Bucureşti a suspendat la începutul săptămânii trecute greva profesorilor care au refuzat să finalizeze situaţia şcolară a elevilor Cele trei cadre didactice din Sindicatul Tinerilor Profesori sunt revoltate de sesizarea în instanţă a inspectoratului şi susţin că vor face recurs.
Corneliu Riegler, profesor de istorie la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc", Paula Riegler, profesor de istorie la Colegiul „Gheorghe Şincai", şi Rodica Neagu, profesor de educaţie fizică, la „Gheorghe Şincai", au lăsat peste 800 de elevi cu situaţia şcolară neîncheiată.
„A fost un gest de disperare. Eu am încheiat totuşi mediile elevilor de clasa a XII-a, celor care obţineau burse sociale şi burse de studiu de la Fundaţia «Dinu Patriciu» ", a spus Corneliu Riegler, preşedintele Sindicatului Tinerilor Profesori.
Colega sa, Rodica Neagu, nu a finalizat însă situaţia copiilor de la clasa a XII-a care urmează să susţină probele scrise ale Bacalaureatului. „Dacă aş fi încheiat doar mediile copiilor de clasa a XII-a, ar fi însemnat că fac discriminare! Am fost sunată de unii dintre părinţi. Le-am explicat că se va rezolva", a explicat profesoara.