Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUSPICIUNI DE FURT din bani publici la MAI MULTE SPITALE. „Se fac excese în a solicita fonduri”

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 21 septembrie 2013 ·

Ministrul Sănătăţii a anunţat că există suspiciuni de fraudă la mai multe unităţi medicale din ţară. Lista cu numele spitalelor suspectate de furt din banii publici ar putea fi gata până la sfârşitul anului, a declarat, ieri, oficialul, în timpul unei dezbateri pe teme de sănătate la Timişoara. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Eugen Nicolăescu a precizat că astfel de cazuri sunt numeroase, iar acţiunea declanşată în acest an pentru a verifica modul în care se realizează serviciile medicale este în plină desfăşurare.

„Toate situaţiile în care avem suspiciuni că banii publici sunt consumaţi incorect va trebui să le dăm organelor abilitate ale statului. Cel puţin în acest moment, avem suspiciuni la câteva spitale din ţară, că lucrurile nu sunt în regulă şi că se fac excese în a solicita nişte fonduri. De asemenea, tot pe această linie, la Consiliul de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), la propunerea preşedintelui (Cristian Buşoi, n.r.), s-a aprobat înfiinţarea unei Direcţii antifraudă şi majorarea volumului activităţii de control”, a afirmat ministrul.

În acest sens, Eugen Nicolăescu a subliniat şi că noile prevederi din Legea Sănătăţii vor limita la un anumit cuantum sumele ce vor fi despăgubite în cazurile de malpraxis.

„În proiectul de lege avem formulat generic că vom stabili limite pentru toate tipurile de despăgubiri patrimoniale şi morale. Avem, deja, începute discuţiile cu societăţile de asigurări şi, evident, va trebui să continuăm discuţiile până când legea va apărea”, a mai declarat oficialul. Proiectul de lege va fi gata într-o lună.

La dezbaterea pe tema sănătăţii de la Timişoara, ministrul a subliniaat că este important ca România să devină exportator de servicii medicale.

„Astăzi, noi exportăm pacienţi în loc să exportăm servicii medicale. Avem servicii de bună calitate şi vin pacienţii din Europa şi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 6 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 6 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 6 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 7 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 6 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 6 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 6 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 6 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 8 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°