Constantin Vică este doctorand în etica noilor tehnologii la Universitatea Bucureşti, anterior terminînd un master de etică şi filozofie politică la Université Paris-Est Créteil, şi scrie o rubrică despre carte şi noile tehnologii în Dilemateca. A participat la relansarea site-ului www.dilemaveche.ro, prilej cu care am descoperit că avem multe păreri diferite despre Internet. Dialogul care urmează este realizat tehnic în Google Documents şi ideatic ca o încercare de lămurire a unui neofit nemulţumit de Internet de către un cunoscător încîntat al acestuia. (C. G.)

Constantin Vică: Cred că ar trebui mai întîi să lămurim conceptele. Despre ce vorbim cînd vorbim despre privacy? Din păcate, limba română nu oferă o traducere adecvată pentru acest concept: poate fi vorba şi despre intimitate, dar şi despre reprezentarea fiecăruia ca persoană, identitatea şi reputaţia sa, „ceea ce vrem să se ştie despre noi“. În franceză termenul este tradus prin vie privée („viaţă privată“), iar în germană prin Privatsphäre – sferă privată. Odată cu web 2.0, sau web-ul interacţiunii sociale, plin de reţele sociale ca Facebook sau hi5, mash-up-uri, Google Street View, baze de date imense etc., am asistat şi la schimbarea unei reguli ontologice: dacă în anii ’90 anonimitatea era regula acestui mediu, în 2010 performarea identităţii a devenit aproape o normă (dogmatică?). Facebook, dar nu numai, a contribuit la această schimbare. Discursul anarho-libertarian al anilor ’90 este înlocuit cu unul al profilului: ce profil ai online, cine eşti, ce vrei, cum se raportează ceilalţi la tine, ce vor să afle ceilalţi despre tine. Totuşi, despre ce vorbim cînd ne gîndim la privacy în mediul online? Am în vedere datele personale (informaţii personale, cum ar fi data naşterii, CNP/Social Security Number etc.) pe care le colectează statele şi companiile în tranzacţiile pe care le facem. Pentru ac