Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele PNL de la municipiu îşi somează colegii să se deconspire

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 8 septembrie 2006 ·

Preşedintele organizaţiei municipale a PNL Braşov, Aurel Ionel, a anunţat ieri că a cerut membrilor Biroului Permanent Municipal al partidului să îşi dea demisia, până la şedinţa de săptămâna viitoare, dacă au colaborat cu Securitatea. „Le-am dat temă de lucru până la şedinţa de săptămâna viitoare, deşi unii dintre membrii Biroului au solicitat să discutăm această problemă în cursul şedinţei care a avut loc marţi”, a arătat Ionel. Acesta a lăudat iniţiativa PNL de a se curăţa moral prin punerea pe liber a celor care au colaborat cu Securitatea şi au avut un angajament semnat cu aceasta pentru a „sufla” informaţii despre apropiaţi. „Chiar dacă se va produce un seism în PNL şi foarte mulţi vor fi deconspiraţi ca şi colaboratori ai fostei Securităţi, are cine să le ia locul în conducerea acestui partid”, a spus Ionel, care a adăugat că de-abia aşteaptă să îşi citească dosarul de securitate. „Eu sunt ginecolog, iar pe vremea aceea noi eram urmăriţi pentru a se stopa avorturile ilegale. Cu toate acestea, nimeni de la Securitate nu m-a luat la întrebări despre munca mea – nici nu am intrat vreodată pe poarta Securităţii”, a mai arătat sursa citată.

În ceea ce priveşte reforma morală a PNL, preşedintele organizaţiei municipale a formaţiunii crede că aceasta va constitui un exemplul pentru colegii de guvernare. „Ei ne-au criticat pentru acest lucru, dar noi am făcut-o şi pentru acumularea unor puncte de rating la imaginea partidului, ceea ce probabil îi va face şi pe ei să îşi schimbe strategia”, a replicat Ionel.

De la Braşov a plecat zilele trecute o propunere prin care adeziunea la PNL să fie completată cu obligaţia de a depune o declaraţie pe proprie răspundere că viitorul membru nu a colaborat cu structurile fostei Securităţi. Deocamdată, se aşteaptă o rezoluţie a conducerii centrale a partidului pe această temă. Preşedintele organizaţiei municipale a PNL

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum o ora
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum o ora
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 9 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 3 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 3 ore
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

VIDEO Postul public TV din Italia a publicat din greșeală rezultatele votului național la Eurovision / Cum explică televiziunea gafa

HotNews acum 2 ore
Televiziunea de stat Rai și-a cerut scuze vineri pentru că a dezvăluit din greșeală rezultatele voturilor interne pentru semifinala Eurovision Song Contest, dând vina pe o defecțiune tehnică, relatează Reuters. Televiziunea publica din Italia a publ

Patru militari israelieni morţi şi doi răniţi grav în explozia unui ”dispozitiv exploziv”, ”în apropierea unei şcoli”, în oraşul Gaza, anunţă armata israeliană

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană anunţă vineri că patru militari au fost ucişi în explozia unui ”dispozitiv exploziv”, ”în apropierea unei şcoli”, în oraşul Gaza, nordul Fâşiei Gaza, relatează AFP. ”Cei patru militari au fost uciţi (...) de un dispozitiv exploziv,

De Ziua regalității, sportul este rege

HotNews acum 34 minute
10 mai este o zi cu semnificații deosebite pentru țara noastră, asta pentru că marchează trei momente de anvergură din istoria României: începutul domniei lui Carol Hohenzollern Sigmaringen (1866), obținerea Independenței în fața Imperiului Otoman (

Vremea

București
acum

17°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°