Mesajul a fost trimis. Multumesc!

OCDE: China va deveni cea mai mare economie a lumii în patru ani

Publicat in Ziarul Financiar, luni 12 noiembrie 2012 ·

Economia Chinei, în prezent a doua ca mărime la nivel mondial, o va depăşi până la sfârşitul acestui an pe cea a zonei euro, iar până la finalul anului 2016 va lua de la SUA titlul de cea mai mare economie a lumii, anticipează analiştii Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Analiştii estimează că PIB-ul mondial va creşte cu 3% pe an în următoarea jumătate de secol, dar vor fi diferenţe mari între state şi regiuni. Până în 2025 China şi India vor avea împreună economii mai mari decât cele ale Franţei, Germaniei, Italiei, Japoniei, Marii Britanii, SUA şi Canada la un loc, scrie The Guardian.

"Vom vedea o schimbare majoră în echilibrul puterilor economice", a afirmat Asa Johansson, economist la OCDE.

În ţările cele mai sărace venitul va creşte de patru ori până în 2060, dar inegalităţile vor persista. În China şi India inegalităţile vor creşte de peste şapte ori. Până în 2060, standardele de viaţă în ţările emergente vor fi încă la 25-60% din cele din SUA. Deze­chilibrele mondiale, care au creat premisele crash-ului din 2007, vor continua să se mărească şi vor ajunge la nivelurile de dinaintea crizei până în 2030. Pe termen scurt, se va face simţit un efect ciclic al crizei financiare. SUA, care au avut un deficit bugetar mare înainte de criză, a cunoscut un declin mai mare decât China, stat cu surplus bugetar. OCDE subliniază că inegalităţile în creş­­tere ar putea submina creşterea, dar asi­gură că dacă guvernele implementează re-forme mai ambiţionase cu privire la producţie şi forţa de muncă ar putea reduce riscurile.

SUA s-ar putea îndrepta din nou spre recesiune

Profiturile tot mai mici ale companiilor, efectele superfurtunii Sandy şi ramificaţiile "prăpastiei fiscale" spre care se îndreaptă Washingtonul ar putea avea ca rezultat cel puţin două trimestre de creştere redusă sau chiar lipsite de creşt

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 5 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 7 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 6 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 12 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Simone Tempestini a câştigat Raliul Argeşului

Buna ziua Brasov acum o ora
Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, Raliul automobilistic al Argeşului, etapa a doua a Campionatului Naţional de Raliuri Betano. Simone Tempestini a obţinut astfel a cincea sa victorie în această cursă. Echipajul Sim

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 5 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Bărbatul căruia i s-a făcut primul transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit

Mediafax acum 11 ore
Un bărbat care a fost supus primului transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit la două luni de la operaţie. Spitalul în care a avut loc intervenţia chirurgicală susţine că că nu există niciun indiciu că moartea sa ar fi fost rezultatul

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 7 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 8 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Începe sesiunea de evaluări naţionale pentru peste 500.000 de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 7 ore
Începând cu 13 mai, peste jumătate de milion de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a se pregătesc pentru sesiunea de evaluări naţionale. Probele vor acoperi următoarele discipline: limba română, matematică, ştiinţe ale naturii şi limba maternă

Vremea

București
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

7°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°