Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un bărbat a murit în faţa unui spital desfiinţat. Cseke: reforma nu va întârzia să-şi arate efectele

Publicat in Gandul, joi 7 aprilie 2011 ·

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna vâlceană Laloşu, a murit, ieri, în faţa clădirii Spitalului Orăşenesc Bălceşti, după ce i s-a făcut rău acasă. Bărbatul a fost transportat de un vecin cu maşina la spitalul din Bălceşti, însă acolo au constatat că unitatea sanitară nu mai funcţiona. Rudele bărbatului mort au spus că, după ce au aflat că unitatea medicală este închisă, au sunat la Serviciul de Ambulanţă din Bălceşti, însă salvarea de pe tură era plecată într-un caz de urgenţă. După aproximativ 40 de minute de aşteptare în faţa clădirii spitalului, bărbatul a murit.

Potrivit directorului medical al spitalului din Bălceşti, Victoia Şencar, unitatea a fost închisă la 1 aprilie, deşi avea toate specialităţile şi nu avea datorii. "Pot să vă spun că este un spital modern care are toate specialităţile, dar în acest moment este închis", a declarat directorul medical.

Un constănţean a murit în drum spre spitalul judeţean

Un bărbat de 60 de ani, din oraşul constănţean Băneasa, care avea afecţiuni cardiace, a murit în ambulanţa care îl transporta de la spitalul din localitate, închis la 1 aprilie, la Spitalul Judeţean Constanţa.

Potrivit directorulului Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului (DSPJ) Constanţa, dr. Constantin Dina, pacientului i s-a făcut rău miercuri seară, în jurul orei 21.00, şi a fost dus de către rude la Centrul de Sănătate Băneasa.

"Acel pacient a venit la Centrul Băneasa, unde i s-a pus o perfuzie şi a fost chemată ambulanţa pentru a-l transfera la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Bărbatul era cunoscut cu afecţiuni cardiace, avea multiple antecedente în acest sens, iar la Băneasa nu există personal specializat pentru boli cardiace", a declarat dr.Constantin Dina. Medicul precizează că ambulanţa a ajuns la solicitare în aproximativ nouă minute, însă pacientul a făcut stop

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tenis de masă: Perechea formată din Ovidiu Ionescu și Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris

HotNews acum 27 minute
Perechea alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de dublu mixt contând pentru concursul de tenis de masă. Bernadette Szocs si Ovidiu IonescuFoto: Tobias SCHWARZ / AFP / Profim

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum o ora
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Cancelarul Olaf Scholz susține propunerea UE ca activele rusești înghețate să fie cheltuite pentru achiziționarea de arme pentru Ucraina

G4Media acum 47 minute
Aproximativ 90% din veniturile generate de activele ruseşti îngheţate ar trebui să fie cheltuite pentru achiziţionarea de arme pentru Ucraina, a afirmat luni cancelarul german Olaf Scholz, susţinând astfel o propunere a Uniunii Europene, transmite R

Klaus Iohannis este în vizită de lucru la Washington și va avea o întrevedere cu preşedintele SUA la Casa Albă

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Adminis

SUA şi majoritatea ţărilor UE vor boicota învestirea lui Putin din cauza războiului din Ucraina

News.ro acum 5 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

ANM - Temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai / Unde va ploua

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele trei zile din aprilie. Conform prognozei pe patru săptămâni anunţate marţi, în săptămâna, 6 - 13 mai, va fi mai cald dec

Vremea devine mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai - 3 iunie.

Israel cere Statelor Unite să oprească finanţarea către ONU dacă organizaţia recunoaşte Palestina

Mediafax acum o ora
Ambasadorul la ONU, Gilad Erdan, afirmă că un proiect de rezoluţie a Adunării Generale care recunoaşte palestinienii ca fiind calificaţi pentru a deveni membri cu drepturi depline ai ONU contravine Cartei fondatoare a ONU şi le-ar conferi palestinie

Tesla face o nouă rundă de concedieri, după ce Elon Musk deja a desfiinţat un departament întreg

HotNews acum 3 ore
Producătorul de vehicule electrice Tesla deţinut de miliardarul Elon Musk a lansat luni o nouă rundă de concedieri, în departamentele de software, service şi inginerie, a relatat luni Electrek, citând e-mailuri şi surse care cunosc această problemă,

Vremea

București
acum

20°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

17°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°