Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Dansînd cu lupii » Petrolul s-a impus cu 2-1 la Tg. Mureş şi a făcut un pas uriaş pentru salvarea de la retrogradare

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 11 mai 2012 ·

Petrolul a făcut un pas mare în salvarea de la retrogradare, în timp ce oamenii lui Sabău pot rămîne în Liga 1 dacă una dintre formaţiile care vor promova nu va primi licenţa.

Greu de ales între Tîrgu-Mureş şi Ploieşti, două oraşe în care abundă indicatoarele spre stadioane. Cine va reveni la condiţia de matineu? Răspunsul e şi la Comisia de Licenţiere. VIDEO: Aici ai REZUMATUL!

Gazdele au controlat startul partidei, cu Astafei blocat în trei rînduri în zone periculoase (4, 9, 17). Trupa lui Sabău nu şi-a trecut însă în cont nici o ocazie clară. "Lupii" au muşcat la prima contră serioasă.

Maxim a dus în viteză mingea pînă în preajma careului, unde i-a predat ştafeta lui Hamza. Tunisianul l-a dezechilibrat cu o fentă scurtă pe Cordoş şi a trimis mortal, din unghi, în stînga lui Albuţ (23), exact ca Falcao în finala Europa League.

Recitalul gleznelor fine a continuat. Opriţa a trimis o pasă de efect, iar Mustivar a săltat mingea peste Albuţ (39). 0-2 şi oamenii în albastru păreau resemnaţi, mai ales că şi Ljubojevici a ratat şansa revenirii în joc (42).

Ocazii imense, un singur gol

Sabău a forţat atacul după pauză. A rămas un fundaş la cabine, Lorand Szilagyi, şi a intrat atacantul Sergiu Buş. FCM a ratat două ocazii într-un minut: Buş a reluat puţin pe lîngă, iar lovitura de cap a lui Bujor a fost respinsă de Hamutovski în corner.

Nici Epaminonda Nicu n-a nimerit ţinta (55). Ljubojevici a ratat din doi metri (69) şi totul părea compromis. N-a fost de acord Astafei. Din insistenţa lui s-a născut un penalty, la o intrare imprudentă a lui Ben Djemia. Hamutovski a parat şutul lui Ilyeş, dar Sergiu Buş a urmărit faza şi a redus din diferenţă (73).

Buş putea deveni eroul serii. Lobul său n-a prins cadrul porţii (82). Bumba a ratat şi el, incredibil (83). Minutele s-au scurs, Hamutovski a scos formidabil şutul lui Sepsi, iar finalul a

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum o ora
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 2 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Studenţi propalestinieni au ocupat mai multe campusuri universitare din Marea Britanie

HotNews acum 28 minute
Studenţi propalestinieni din Leeds, Newcastle şi Bristol au protestat în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Tinerii au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de protest împotriva războiului din Gaz

Medicul Dan Stamatiu care și-a ucis amanta din Ungaria și l-a rănit grav pe soțul acesteia va fi transferat în România. Este condamnat la închisoare pe viață

Libertatea acum 44 minute
Curtea de Apel Oradea a admis, marți, 30 aprilie, cererea autorităţilor judiciare din Ungaria şi a dispus transferarea într-un penitenciar din România a doctorului pneumolog orădean Dan Stamatiu, încarcerat în țara vecină, relatează eBihoreanul.

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum o ora
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 4 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 3 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

Ipoteză șocantă în cazul șoferului fugar din Suceava: și-ar fi ucis intenționat cu mașina victima. Ce au găsit anchetatorii la percheziții

Adevarul acum o ora
Tânărul băut a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

17°
joi

13°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°