Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei trei noi membri ai Curţii Constituţionale participă la prima şedinţă. Zegrean, candidat pentru un nou mandat de preşedinte

Publicat in Mediafax, luni 10 iunie 2013 ·

Daniel Morar, Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu participă, luni, la prima şedinţă în calitate de judecători ai Curţii Constituţionale, în cadrul căreia urmează să fie ales şi noul preşedinte al CC, Augustin Zegrean anunţând că îşi depune candidatura pentru un nou mandat de trei ani.

Noii judecători ai Curţii Constituţionale, Daniel Morar, Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu, numiţi pentru un mandat de nouă ani, au depus jurământul de învestitură, luni, în faţa şefului statului, într-o ceremonie desfăşurată la Palatul Cotroceni.

După depunerea jurământului de învestitură, membrii Curţii Constituţionale s-au reunit în prima şedinţă în noua componenţă.

Judecătorul Augustin Zegrean a declarat, la intrarea în sala de şedinţă, că îşi va depune candidatura pentru un nou mandat de trei ani la conducerea Curţii Constituţionale.

Zegrean a mai spus că fiecare grupă de trei judecători - numiţi de Camera Deputaţilor, de Senat şi de şeful statului - are dreptul să propună câte un candidat la funcţia de preşedinte al CC.

"Cei nouă îi votează pe cei trei candidaţi. Dacă sunt trei şi toţi trei au acelaşi număr de voturi, se trag la sorţi doi dintre ei, care merg mai departe. Dacă sunt doar doi, cel care are jumătate plus unu din voturi devine preşedinte. Dacă au voturi egale, se merge mai departe şi mai încearcă o dată", a spus Zegrean înaintea şedinţei de la CC în noua formulă.

Augustin Zegrean a fost desemnat pe 17 iunie 2010 în funcţia de conducere a instituţiei, pe care o poate ocupa trei ani. Potrivit Legii privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, mandatul preşedintelui poate fi reînnoit.

Daniel Morar, Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu i-au înlocuit la Curtea Constituţională pe judecătorii Acsinte Gaspar, Ion Predescu şi Aspazia Cojocaru, cărora le-a expirat mandatul pe 8 iunie.

Printr-un decret din 18 aprilie 20

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 22 minute
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 2 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum 2 ore
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

Aglomeraţie pe Valea Prahovei. Rutele alternative recomandate de poliţişti

Mediafax acum o ora
Centrul Infotrafic anunţă că este aglomeraţie pe Valea Prahovei, în a doua zi de Paşti. Se va circula îngreunat pe parcursul întregii zile.

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 5 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum o ora
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum o ora
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum o ora
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°