Puterea interpretativă a Mariei Lătăreţu a fost şi a rămas inegalabilă şi inconfundabilă.
Puterea interpretativă a Mariei Lătăreţu a fost şi a rămas inegalabilă şi inconfundabilă.
Intona fraza muzicală de o claritate şi dicţie perfectă. Maria Lătăreţu a fost una din cele mai mari doinitoare ale ţării noastre. Farmecul cu care interpreta doina românească, cîntecul lung, arhaic a cucerit sufletul oamenilor, la fel interpreta cîntecele vechi, doinele de jale, de durere, de haiducie.
Cu aceeaşi dragoste şi dăruire interpreta “hăulite gorjeneşti”, cîntece de dragoste şi dor, horele şi sîrbele, ce te făceau să tresalţi de încîntare.
ŞLAGĂRE. În anul 1960, în casa noastră a poposit profesorul şi compozitorul Dumitru Vasilescu Liman. Auzise de privighetoarea cîntecului românesc, Maria Lătăreţu, impresionat de glasul cald şi plin de frumuseţe al artistei, a venit să-i încredinţeze din compoziţiile sale, muzică uşoară. Şi-a exprimat dorinţa ca aceste melodii să fie transformate în cîntece folclorice. În numai două zile, reuşita a fost imensă, cele trei melodii au luat drumul folclorului. Compozitorul Dumitru Vasilescu Lipan se acompania la mandolină, iar Maria se juca cu vocea.
Piesele de muzică uşoară devenite folclor sînt: “Haide, hai cu dor şi lună”, “Trifoiaş cu fire crude”, “Uită-mi-te maică, uită”.
“Cînd cînta la Ateneul Român, acompaniată de Orchestra “Barbu Lăutaru”, doina “Nană, nană, dorul meu te cheamă” sau “Oltule, Olteţule” şi “Lie Ciocîrlie”, oamenii plîngeau şi-i răsplăteau talentul cu ovaţii şi imense buchete de flori sau pur şi simplu aruncau cu flori pe scenă”
Ioana Lătăreţu, nora artistei
Puterea interpretativă a Mariei Lătăreţu a fost şi a rămas inegalabilă şi inconfundabilă.
Puterea interpretativă a Mariei Lătăreţu a fost şi a rămas
