Băncile vor începe să cureţe „creditele stricate“ în momentul în care vor reuşi să realizeze un echilibru între acestea şi creditele acordate pentru proiecte performante, însă acest balans nu va fi realizat în acest an, arată într-un interviu acordat în exclusivitate pentru capital.ro Francisc Peli, managing partner al casei de avocatură Peli Filip, unul dintre cei mai activi avocaţi pe segmentul de real-estate. Potrivit acestuia, nu vom mai vedea curând tranzacţi
Băncile vor începe să cureţe „creditele stricate“ în momentul în care vor reuşi să realizeze un echilibru între acestea şi creditele acordate pentru proiecte performante, însă acest balans nu va fi realizat în acest an, arată într-un interviu acordat în exclusivitate pentru capital.ro Francisc Peli, managing partner al casei de avocatură Peli Filip, unul dintre cei mai activi avocaţi pe segmentul de real-estate. Potrivit acestuia, nu vom mai vedea curând tranzacţii imobiliare care să depăşească valoarea de 15 mil. euro.
Singura variantă aflată la îndemâna băncilor, când vine vorba de executarea portofoliului de credite ipotecare neperformante, este vânzarea activelor, motiv pentru care ele încearcă să amâne această acţiune până când vor apărea cumpărători dispuşi să investească în aceste proiecte aflate în blocaj financiar, susţine Peli.
„Nu există decât variata scoaterii la vânzare a activelor executate de bănci. Ceea ce încearcă băncile să facă în acest moment cu aceste credite neperformante, este să le împingă în timp şi să le ordoneze în termeni de executare în concordanţă cu ceea ce piaţa cere. Totul se rezumă la ce proiecte sunt potrivite şi când trebuie scoase la licitaţie“, a declarat Francisc Peli.
Potrivit acestuia, unele proiecte în curs, intrate în insolvenţă ca măsură protectivă, au şanse să scape de faliment, în măsura în care există simţ economic corect