Într-o lume din ce în ce mai grăbită, vraja din spatele hârtiei imprimate cu cerneală pare să conteze mai puţin. Se pot înlocui însă cuvintele cu imaginile care te lasă fără cuvinte? Când a apărut filmul, s-a prezis moartea literaturii, iar internetul a prevestit sfârşitul amândurora. Există însă un învingător al acestui câmp de luptă?
La începutul secolului trecut, cele şase arte care i-au însoţit pe oameni de când calendarul ar fi fost prea scurt să existe priveau amuzate şi cu detaşare spre o nou-născută invenţie. O imagine în mişcare care nu promitea mai mult decât orice altă formă de divertisment. Literatura, perfecţionată încă de atunci, când anii se numărau descrescător, stătea încă neclintită în faţa eroilor proiectaţi pe perete.
Citiţi şi:
Întrebarea săptămânii: Bisericile, alimentate de la buget sau autofinanţate?
Dilema săptămânii: Guvern politic sau guvern de tehnocraţi?
Treptat, lumea tot mai grăbită şi mai însetată de naraţiunea semipreparată cu fotografii începe să valorifice din ce în ce mai mult filmul, iar exerciţiul neobosit al regizorilor de a se perfecţiona îi creează acestuia un nou statut: cea de-a şaptea artă, acolo unde tehnologia se întâlneşte cu sentimentele. Mecanismele sunt simple: povestea trebuie să se spună singură, iar spectatorul să rămână la fel de mut ca atunci când închide ultima copertă a unei cărţi. Aşa începe, romanţat, concubinajul dintre literatură şi cinematografie, iar odiseea pe care trebuie să o parcurgă o poveste bună pentru a deveni scenariu devine din ce în ce mai frumoasă.
Astăzi însă separarea nu mai este făcută atât de abrupt şi cu fermitatea secolului trecut, iar filmul şi cartea trăiesc într-o altă armonie. Scriitorii nu se sfiesc să-şi ofere creaţiile memoriei peliculei, iar regizorii nu contenesc să trasforme coperte colorate în imagini vii. Există însă, departe de