Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu s-au văzut niciodată, dar cântă împreună

Publicat in Adevarul, miercuri 5 mai 2010 ·

Andrei Rona, un tânăr sighetean, a înregistrat şapte piese alături de un clujean pe care îl ştie doar pe Internet. Sigheteanul a locuit în ultimii doi ani în Portugalia, unde, alături de trupa Karga, a ajuns pe locul doi în cel mai titrat top muzical portughez online, la secţiunea rock.

Andrei Rona (24 de ani) s-a întors în Maramureş la începutul anului, după ce, vreme de doi ani, a muncit în construcţii, în Portugalia. „E o cu totul altă viaţă acolo şi în maximum o lună mă voi întoarce. A trebuit să vin acasă, ca să-mi dau examenul pentru a obţine permisul de şofer", explică Andrei.

Tânărul a absolvit Colegiul Naţional „Dragoş Vodă" din Sighetu Marmaţiei. „Tinerii din Sighet nu prea au perspective de viitor, dacă rămân acasă. După colegiu, am preferat să plec şi să-mi construiesc viaţa în Portugalia. Însă mândria de maramureşean a rămas vie. Când mă întreabă «dincolo» cineva de unde sunt, spun: «Maramureş, România»", mărturiseşte Andrei Rona.

Vis împlinit în Portugalia

Sigheteanul a crescut cu muzica celor de la Queen, Pink Floyd şi a lui B.B. King. „De mic, am visat să învăţ să cânt la chitară bas. Este un instrument fascinant", spune Andrei. Din primii bani pe care i-a câştigat în Portugalia, şi-a cumpărat o chitară bas, la care a învăţat să cânte singur, cu ajutorul unor partituri luate de pe internet. „Nu a fost uşor. Dar dorinţa de a cânta a fost atât de mare, încât până şi pe mine m-a surprins cât de uşor am deprins tehnica de a cânta la bas", explică Andrei. În momentul în care s-a simţit stăpân pe el însuşi, a dat un anunţ pe un forum muzical. „Anunţul a sunat simplu: «Basist amator, fără experienţă muzicală, caut companie pentru distracţie»", îşi aminteşte Andrei. Primul care a răspuns la mesaj a fost membrul fondator al trupei heavy metal Karga. „Ne-am înţeles de minune din start. Stătea şi aproape de mine, în Lisab

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 53 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum o ora
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 4 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum 2 ore
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Un bărbat a murit după ce a fost împușcat în piept, la o partidă de vânătoare

Press Alert acum 24 minute
Foto: Arhivă Tragedie la vânătoare, joi seara, în zona localității hunedorene Boholt. Un bărbat a murit după ce arma unui coleg s-a descărcat accidental. „La data de 2 mai 2024, în jurul orei 21:55, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată prin int

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Ungaria. Cheltuielile pentru apărare vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025

Mediafax acum o ora
Cheltuielile pentru apărare din Ungaria vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025. Anunţul a fost făcut premierul Viktor Orban. Acesta nu a spus cu ce sumă va creşte bugetul apărării.

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°