Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pastile interzise la drum lung

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 12 iulie 2009 ·

Cei care au de gând să conducă sute sau mii de kilometri în concediu trebuie să se ferească de antidepresive sau antivomitive. Sursa: Shutterstock

Medicamente aparent inofensive, cum ar fi cele care înlătură greaţa ori cele care calmează alergiile, pot afecta capacitatea de a conduce. Acestea întârzie anumite reacţii şi vă pot da o stare de somnolenţă. De aceea, medicii vă sfătuiesc ca, înainte de a pleca la drum lung, în concedii, să aveţi grijă ce medicamente luaţi.

„Medicamentele trebuie administrate cu prudenţă, doar dacă aveţi nevoie de ele. Nu vă recomand să luaţi pastile înainte de a pleca la drum”, spune profesorul Ioan Fulga, şeful Catedrei de Farmacologie din cadrul Facultăţii de Medicină „Carol Davila”, din Bucureşti. Un somn odihnitor, opririle dese pentru relaxare, hidratarea cu produse naturale sunt mult mai recomandate la drum lung.

Evitaţi calmantele!

Pe lista medicamentelor interzise şoferilor se află, în primul rând, antidepresivele, anxioliticele, somniferele şi alte pilule care acţionează asupra sistemului nervos. „Sunt complet interzise medicamente precum rudotel, calempan, diazepam”, specifică farmacistul Constantin Ciulu, de la Farmacia „Ioana”.

Nici măcar cunoscutul extraveral, cu extract de valeriană, nu este permis. Pe lângă plante care induc liniştea şi calmul, acesta conţine fenobarbital, o substanţă ce acţionează la nivelul creierului.

Pilulele de slăbit cresc riscul de a greşi în trafic

Specialiştii atrag atenţia şi asupra altor medicamente la care ar trebui să renunţaţi atunci când mergeţi la drum lung. „Antivomitivele vă scapă de răul de maşină, însă vă pot afecta capacitatea de condus”, explică profesorul Ioan Fulga.

Antialergicele scad, de asemenea, capcitatea de reacţie, însă, dacă aveţi neapărat nevoie de acestea, este mai bin

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 48 minute
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 48 minute
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 48 minute
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 48 minute
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum 48 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 2 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 48 minute
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°