Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vom evolua în prima grupă euro-africană a Cupei Davis! Cehia-România 3-0

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 17 septembrie 2011 ·

În absenţa celui mai bun tenismen român, Victor Hănescu, România nu a reuşit să facă faţă Cehiei şi a cedat în primele trei meciuri, pierzând astfel şi locul în Grupa Mondială a Cupei Davis. Tricolorii vor evolua astfel în prima grupă a zonei euro-africană.

Echipa de Cupa Davis a României a pierdut barajul cu Cehia de menţinere în Grupa Mondială a Cupei Davis, după ce perechea Marius Copil/Horia Tecău a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 3-6, 6-3, 6-0, 6-2, de cuplul Tomas Berdych/Radek Stepanek, în al treilea meci al întâlnirii de la Bucureşti.

Horia Tecău şi Marius Copil joacă meciul de dublu împotriva lui Radek Stepanek şi Tomas Berdich

2-6 Cehia câştigă şi acest meci şi şi se impune cu 3-0 obţinând astfel calificarea în grupa mondială a Cupei Davis

2-5 Stepanek şi Berdich reuşesc al doilea break al setului şi vor servi pentru câştigarea meciului

A început setul patru

0-6 Oaspeţii au preluat conducerea în acest meci, conducând cu 2-1 la seturi

0-5 Cehia se îndreaptă spre câştigarea setului trei

0-3 Stepanek şi Berdich au reuşit al doilea break al stului

0-1 Cehii reuşesc să obţină repede un break

A început setul al treilea

3-6 Cehia egalază situaţia la seturi

2-4 Perechea Stepanek şi Berdich a luat break-ul în game-ul al şaselea

A început setul al doilea

6-3 România reuşeşte să câştige primul set

3-1 Perechea Tecău/Copil a realizat break-ul în game-ul al patrulea.

A început primul set

La 0-2, România mai poate fi ţinută în viaţă în barajul cu Cehia doar de zvâcnirea lui Horia Tecău la dublu, unde va face pereche cu Marius Copil (azi, ora 12:00, live pe TVR 2).

Cehii i-au anunţat iniţial pe Rosol şi Hajek, dar au lăsat ieri să se înţeleagă că ar putea schimba echipa. Chiar Tom

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum o ora
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum 2 ore
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 23 minute
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Turcia: Inflația a accelerat la 70%, prețurile au crescut cel mai mult în educație, hoteluri și restaurante

HotNews acum 3 ore
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, caf

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 2 ore
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 3 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum 2 ore
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°