Bogdan Suceavă bîntuie România participînd la lansarea celei de-a doua ediţii a remarcabilului său roman Venea din timpul diez, apărute, ca şi cea dintîi, la Polirom. De altfel, cînd apare acest articol voi fi participat deja la episodul ieşean al acestui lung pelerinaj – între 25 mai şi 14 iunie! – prin majoritatea oraşelor culturale importante ale ţării, cu excepţia Bucureştiului. Nu ştiu din ce motiv a fost sărită capitala. Cred însă că, pentru un autor de literatură română care trăieşte în afara ţării, o asemenea procedură de luare a pulsului publicului este vitală. Pe critici îi poţi citi şi de peste ocean, dar habar nu ai cum arată feţele cititorilor. Şi, cred, nu strică şi un feedback din această direcţie. De altfel, aidoma a procedat acum vreo două luni şi Cătălin Dorian Florescu, trăitor în Elveţia, cu romanul Zaira. Şi bine a făcut şi el! Mi-a plăcut proza, mereu bine scrisă, a lui Bogdan Suceavă, încă de la citirea primelor povestiri, cele din Imperiul generalilor tîrzii… încît am acceptat cu mare plăcere să-i prefaţez Bunicul s-a întors la franceză, a doua carte de proză scurtă. Mi-au plăcut apoi şi Miruna, o poveste, precum şi scurtul însă problematicul roman de „SF metafizic“, că altfel nu ştiu cum să-l categorisesc – Vincent nemuritorul, ba chiar şi cartea de eseuri şi articole. Dar nimic nu mi-a plăcut, deocamdată, atît de mult, pe cît romanul Venea din timpul diez care, iată, slavă Domnului!, mai vine o dată. În octombrie 2004, într-un bilanţ al anului literar respectiv – „Anul prozei tinere. Confirmări şi infirmări“, în revista Timpul –, scriam: „Voi începe, însă, cu surpriza personală cea mai puternică, romanul Venea din timpul diez de Bogdan Suceavă. Cunoşteam povestirile scriitorului şi matematicianului româno-american din cele două volume on paper anterioare, de altfel, la editura revistei i-am publicat şi prefaţat anul trecut excelenta c