Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Colegiul Medicilor vrea sa reglementeze spaga pentru medici

Publicat in Romania Libera, luni 21 ianuarie 2008 ·

Reprezentantii Colegiului Medicilor sunt de parere ca Ministerul Sanatatii trebuie sa reglementeze problema cadourilor oferite de pacienti medicilor. Legea Drepturilor Pacientului nu interzice acordarea atentiilor catre cadrele medicale, dar nici nu include norme care sa stabileasca in ce pot consta aceste atentii.

Vasile Astarastoaie, presedintele Colegiului Medicilor, sustine ca in mai multe tari cota acestei atentii a fost reglementata. De exemplu, in Scotia, spune acesta, suma maxima care se poate oferi la Salvare este de 15 euro. Acesta anunta ca, daca Ministerul Sanatatii va dori dezbaterea acestei chestiuni, Colegiul Medicilor se va implica si va veni cu masuri concrete.

Din 2003, exista o lege a drepturilor pacientilor, care aminteste de "atentia" care poate fi acordata medicilor, dar nu precizeaza care este valoarea acesteia sau circumstantele in care poate fi acordata.

Efectele acestei legi insa nu se vad. Dintr-un studiu al Ministerului Sanatatii, in cadrul unui proiect al Bancii Mondiale, reiese ca 42% dintre romanii care au ajuns in spitale le-au dat medicilor bani din proprie initiativa. 55 la suta au procedat in acelasi fel cu asistentele.

Este adevarat ca uneori pacientii au fost fortati sa fie generosi, pentru ca altfel erau amenintati cu amanarea interventiei sau chiar refuzarea asistentei medicale.

Legea spune ca avem dreptul sa stim ce riscuri implica un tratament sau altul ori neefectuarea acestora. De asemnea, avem dreptul si la opinia altui medic, chiar din alt spital. La iesirea din spital trebuie sa ni se dea un rezumat al intregului tratament, pe care sa il poata consulta ulterior si un alt medic.

Personalul medical nu are dreptul sa ceara, sa conditioneze sau sa preseze. Pacientul are insa dreptul sa faca donatii, conform legii. In caz contrar, exista sanctiuni de la discipli

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 2 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum o ora
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum 38 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 4 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum 2 ore
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum o ora
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 2 ore
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 6 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°