Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tot ce trebuie să ştii despre anvelopele de iarnă

Publicat in Click, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Deşi afară nu sunt temperaturi scăzute, ar trebui să-ţi echipezi maşina cu anvelope de iarnă. Poţi circula de pe acum cu ele, nu există riscul de a se deteriora. Marian Stan, şef service Auto Variant, ne spune tot ce trebuie să ştim despre pneurile de iarnă.

Potrivit legislaţiei, nu există o dată anume la care trebuie să echipezi maşina cu anvelope de iarnă. Acest lucru devine obligatoriu doar în momentul în care carosabilul este acoperit cu zăpadă, gheaţă sau polei.

Schimbarea anvelopelor durează în jur de 15 minute

„La noi la service, şoferul poate veni deocamdată fără programare. Pentru că nu este foarte aglomerat. Totul durează aproape 15 minute şi costă 75 de lei, cu tot cu echilibrat. Dacă nu se doreşte echilibrarea roţilor, atunci omul trebuie să scoată din buzunar 39 de lei", ne spune Marian Stan, şef service Auto Variant.

În preţ intră şi echilibrarea roţilor

„Pneurile de vară ar trebui schimbate de pe acum, chiar dacă afară încă nu e frig. Dacă circuli cu anvelope de iarnă în această perioadă nu există nici un risc să se deterioreze. Mai mare este riscul de a te prinde vreo ninsoare!", mai spune Marian Stan.

Service-ul Auto Variant are şi hotel de anvelope

Pneuri acceptate de lege

- Anvelopele de iarnă - sunt acceptate anvelopele care au inscripţionate iniţialele M+S, M/S, M-S, M&S şi simbolurile fulg de nea şi creastă montană.

- Anvelopele all season - sunt acceptate pneurile all season care au inscripţionate iniţialele M+S, M/S, M-S, M&S. Unele cauciucuri, în funcţie de producătorul lor, pot avea inscripţionate, pe lângă aceste iniţiale, şi simboluri pentru soare, picături de ploaie şi noroi. Cu aceste anvelope poţi circula în siguranţă în oraşe.

Marian Stan, şef service Auto Variant

Atenţie la cauciucurile second hand!

Dacă vre

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a respins prin veto legea controversată privind "influenţa străină"

News.ro acum 2 ore
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că a respins prin veto legea privind "influenţa străină", aprobată săptămâna aceasta de parlamentul de la Tbilisi, în ciuda unui amplu protest al opoziţiei, relatează Reuters. Legea respecti

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 2 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 2 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 3 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Pericol de inundaţii în Moldova

Mediafax acum o ora
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum 2 ore
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 6 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 2 ore
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°