Cu cincizeci de ani inainte ca Jane Fonda să-l sărute pe Cristi Mungiu pe scena Festivalului de Film de la Cannes atunci când i-a inmânat celebrul Palmes d’Or pentru filmul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", un alt cineast român, provenind dintr-o Românie comunistă, obţinea, in 1957, prima mare recunoaştere cinematografică internaţională – Palmes d’Or, pentru scurtmetrajul de desene animate "Scurtă istorie".

In acel film, Ion Popescu Gopo a creat, cu o mare economie de linii, un omuleţ care, spre deosebire de Mickey Mouse, era interpretul marilor subiecte ce frământau lumea acelei epoci. Raţionamentul creator al lui Gopo a fost extrem de simplu: "Când am văzut că nu pot să egalez perfecţiunea lui tehnică, am inceput să fac filme anti-Disney. Deci frumuseţe - nu, culoare - nu, gingăşie - nu. Singurul domeniu in care puteam să-l atac era subiectul". Reţeta succesului la Cannes, in urma cu o jumătate de secol, a lui Gopo – forţa şi originalitatea subiectului - pare să fi rămas perfect valabilă atât in cazul creaţiei "4,3,2" a lui Mungiu, cât şi a "Morţii domnului Lăzărescu" de Cristi Puiu. La vremea respectivă, insă, criticul de cinema Georges Sadoul motiva astfel recunoaşterea inovaţiei aduse de creaţia lui Gopo pe plan internaţional: "Filmul său acumulează in zece minute idei poetice intr-o povestioară umoristică plină de ritm şi imaginaţie. Este foarte important că filmul său nu datorează cu rigurozitate nimic nici lui Disney, nici lui Grimault, nici şcolii cehoslovace, nici celei sovietice. Acest filmuleţ a fost la Cannes o descoperire ce trebuia semnalată prin strălucirea unui mare premiu". Un an mai târziu, in 1958, Gopo a obţinut cu filmul său "7 Arte", Marele Premiu pentru cel mai bun film de animaţie la Festivalul de Film de la Tours, Franţa, performanţă pentru care i-a fost dedicată, jumătate de secol mai târziu, o emisiune de mărci