Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autostrada Transilvania poate fi gata pe jumătate în trei ani

Publicat in Capital, marți 17 noiembrie 2009 ·

Autostrada Transilvania ar putea fi construită între Câmpia Turzii şi graniţă în următorii trei ani, iar cu efort şi susţinerea financiară necesară, ar putea fi realizată autostrada chiar până la Târgu Mureş, a declarat, pentru Capital.ro, ministrul intermiar al Transporturilor, Radu Berceanu. "Până la sfârşitul lui 2012, de principiu, noi am putea să terminăm toată porţiunea de al Câmpia Turzii, până la graniţă. Cu unele eforturi şi cu susţinerea financiară res

Autostrada Transilvania ar putea fi construită între Câmpia Turzii şi graniţă în următorii trei ani, iar cu efort şi susţinerea financiară necesară, ar putea fi realizată autostrada chiar până la Târgu Mureş, a declarat, pentru Capital.ro, ministrul intermiar al Transporturilor, Radu Berceanu.

"Până la sfârşitul lui 2012, de principiu, noi am putea să terminăm toată porţiunea de al Câmpia Turzii, până la graniţă. Cu unele eforturi şi cu susţinerea financiară respectivă, am putea să ne gândim chiar să terminăm de la Târgu Mureş până la graniţă. Se poate, dar cu sublinierea că trebuie să avem şi banii", a explicat Berceanu.

Bechtel nu se mai poate scuza

Ministrul a adăugat că americanii de la Bechtel pot face acest lucru din punct de vedere tehnologic, pentru că acum au ajuns la un nivel de experienţă care nu le mai permite să "bâjbâie" lucrările. totuşi, Radu Berceanu a psus că pe cât sprijinul financiar va fi mai mic, cu atât va fi mai mică şi porţiunea de autostradă finalizată.

Pe de altă parte, ministrul Transporturilor a precizat că în perioada următoare va încerca să discute cu cei de la Bechtel pentru a vedea ce se poate realiza în anul 2010, care sunt previziunile pentru 2012 şi ce se poate face în cazul porţiunii cuprinse între Braşov şi Câmpia Turzii.

Există şi alternative

În acest sens, Radu Berceanu a spus că o altă idee ar putea fi realizarea porţiunii dint

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 20 minute
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

UPDATE - Ebrahim Raisi a murit, anunţă presa de stat iraniană. Elicopterul în care se afla preşedintele a fost găsit complet ars

News.ro acum 39 minute
Presa iraniană a confirmat decesul preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, în vârstă de 63 de ani, şi al ministrului de externe Hossein Amir-Abdollahian, în urma prăbuşirii unui elicopter în provincia muntoasă a ţării, Azerbaidjanul de Est. UPDATE - Te

Oficial: Președintele Iranului a murit în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 21 minute
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi şi ministrul său de externe, Hossein Amirabdollahian, şi-au pierdut viaţa în prăbuşirea elicopterului care îi transporta, într-o zonă muntoasă şi pe o vreme foarte rece, a declarat luni un oficial iranian, după ce

Alegeri locale Mexic: Nouă persoane au fost ucise în timpul a două atacuri în Chiapas. „Infractorii îi anunţă că nu au dreptul să candideze” FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 29 minute
Nouă persoane au murit în timpul a două atacuri asupra unor candidați la alegerile locale din 2 iunie în Chiapas, Mexic, a informat duminică, 19 mai, procuratura din această regiune. Unul dintre cei doi candidaţi a fost rănit în atacurile care au av

Incendiu la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa / Focul se manifesta pe o suprafaţa de peste 400 de metri pătraţi / Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refuzat transportul la spital

News.ro acum 18 minute
Un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refuzat transportul la spital. Pompieri

Noua Caledonie: Emmanuel Macron a convocat consiliul de apărare pentru luni, la ora 19.30

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron, care a convocat săptămâna trecută consiliul de apărare în care s-a decis declararea stării de urgenţă în Noua Caledonie, unde şase persoane şi-au pierdut viaţa în timpul revoltelor, a convocat din nou consiliul

Pfizer a obţinut daune de 107,5 milioane de dolari de la AstraZeneca, în cadrul unui proces privind un brevet al unui medicament oncologic

News.ro acum o ora
AstraZeneca datorează Pfizer daune de 107,5 milioane de dolari, potrivit deciziei unui juriu federal din Delaware, care a constatat că medicamentul de succes Tagrisso al AstraZeneca a încălcat drepturile de brevet ale Wyeth, deţinută de Pfizer, tran

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 9 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 9 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Neil Lennon va fi antrenorul echipei Rapid. Dan Şucu: “Mâine ar trebui să semnăm contractul”

News.ro acum 8 ore
Acţionarul principal al FC Rapid, Dan Şucu, a declarat, duminică seară, după meciul de final de sezon, cu FCSB, scor 2-0, că noul antrenor al echipei giuleştene va fi Neil Lennon. Şucu a precizat că Bogdan Lobonţ, care a stat pe banca tehnică în ult

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

14°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

14°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

17°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°