Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SONDAJ Bugetul românilor pentru masa de Paşte de anul acesta este mai mare decât în anii precedenţi

Publicat in Adevarul, joi 2 mai 2013 ·

Românii spun că banii pe care îi au la dispoziţie pentru masa de Paşte din acest an sunt mai mulţi decât în anii precedenţi. Prin urmare, perspectiva financiară în acest an este una mai optimistă având în vedere că procentul celor care spun că banii pe care îi au pentru Paşte le vor ajunge pentru tot ceea ce este necesar este cel mai mare din ultimii patru ani - 38% în 2013 faţă de 22% în 2011.

Datele sunt extrase dintr-un sondaj realizat în perioada 24-25 aprilie de Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), pe un eşantion reprezentativ de 1.500 de persoane cu vârste de cel puţin 18 ani.

Acelaşi studiu arată că 5% dintre români spun că de Paşte se sărbătoreşte nu Învierea lui Iisus, ci naşterea acestuia, iar 85% dintre cei intervievaţi au explicat că participă, în mod obişnuit, la slujba de Înviere. Trei sferturi dintre respondenţi vor merge, şi în acest an, la acestă slujbă, mai puţini (59%) fiind cei care obişnuiesc să meargă la biserică în ziua de Paşte, conform aceleiaşi cercetări.

O treime dintre români spun că în zona în care locuiesc există obiceiuri tradiţionale de Paşti, mai relevă sondajul.

În acest context, peste trei sferturi dintre respondenţi (78%) spun că vor merge, în acest an, să ia Paşti. De asemenea, unul din cinci respondenţi s-a spovedit deja, 40% susţin că urmează să o facă, iar 39% recunosc că nu practică acest obicei.

Aproape 70% dintre români ţin post

Cercetarea mai arată că aproape 70% dintre români ţin post: 9% declară că ţin tot Postul Paştilor, 45% recunosc că obişnuiesc să postească doar în zilele de miercuri şi vineri, iar 14% vor să postească în Vinerea Mare. Procentul celor care susţin că nu obişnuiesc să ţină post, 29%, este în uşoară creştere faţă de anii precedenţi.

Cercetarea a vizat şi meniul românilor de Paşte. Astfel, 43% dintre responden

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Ebrahim Raisi, preşedintele iranian al cărui elicopter s-a prăbuşit

Mediafax acum o ora
Preşedintele iranian de linie dură Ebrahim Raisi a fost văzut mult timp ca un protejat al liderului suprem al Iranului şi ca un potenţial succesor pentru poziţia sa în cadrul teocraţiei şiite din ţară. Vestea că elicopterul său a făcut duminică ceea

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 54 minute
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 49 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 33 minute
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 42 minute
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 3 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 3 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 3 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Verstappen câştigă pentru a cincea oară în sezon, după ce l-a învins pe Norris la Imola

Mediafax acum 2 ore
Olandezul s-a impus anul acesta, după ce cursa de anul trecut de pe circuitul italian a fost anulată din cauza unor inundaţii puternice. „Nu mai aveam aderenţă. Alunecam foarte mult. L-am văzut pe Lando apropiindu-se. Ultimele 10 tururi au fost la p

Vremea

București
acum

18°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°