Întors din America, unde participase, bineînţeles, în calitate de spectacor la concertele lui Bob Dy­lan, Pău­nescu era fascinat de fru­mu­seţea mu­zicii şi a poeziei protesta­ta­ră de atunci. "Ne-am legat într-o ami­ciţie care a durat până când moar­tea ne-a des­păr­­ţit – spune Tu­dor Gheorghe. În­tr-o seară, tot discutând ne-a venit ideea să facem un alt fel de cenaclu. S-au ales membrii de onoare: Silvia Po­po­­vici, Leopol­dina Bălănuţă, Florian Pit­tiş, Ion Caramitru, Ion Marinescu şi domnul Tudor Gheorghe. Primul spec­­­­­tacol a avut loc cu 80-90 de persoane."

Lăcrima de frumuseţea estetică…

Domnul Tudor era actor la Teatrul din Craiova şi nu avea casă. Cenaclul Flacăra susţinea un spectacol chiar la artist "acasă", la Teatrul Naţional. În lojă tronau mai toţi ma­rii judeţului. După ce "fiul locului" a cântat cu pa­tos, sala s-a rupt în aplau­ze. Păunescu a luat cuvântul: "To­varăşe prim-se­cre­tar, să nu ui­tăm că şi privighetorile au nevoie de cuib"... S-a intervenit şi pri­vi­ghe­toarea a avut cuib.

De ce s-a retras din Cenaclul Fla­căra Tudor Gheorghe? "Aveam de fă­cut lucrurile mele, spectacolele, acti­vitate la teatru etc. Nu puteam să fac faţă turneelor în ritmul pe care Pău­nescu îl impunea. Dar ceea ce a făcut el pentru mine, pentru toţi membrii Cenaclului este de necontestat. Pe mine nu m-a ajutat artistic, m-a ajutat cu casa. În spectacolele mele nu se putea implica... Avea un respect extraordinar faţă de arta mea. Venea la concer­te­le mele. Când a auzit prima oară «An­tiprimăvara» cântată de mine, mi-a spus că nu a putut să se oprească din plâns. Lăcrima de frumuseţea estetică..."

Păunescu a apreciat valorile neamului, le-a ajutat să aibă un nume, iar acum pigmeii, oamenii care nu au ope­ră îl contestă. De invidie se iau de lucrurile mărunte. "Fac pariu cu indi­vi­zii pe care nici nu o să-i consemne i