Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andrei Plăcintă, condamnat definitiv la închisoare cu executare

Publicat in Romania TV, luni 4 noiembrie 2013 ·

Fiul fostului senator Sorina Plăcintă, Andrei Plăcintă, a fost condamnat definitiv la patru ani şi jumătate de închisoare cu executare, pentru tentativă de omor şi ultraj, după ce instanţa supremă i-a respins ca nefondat recursul împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti. Decizia de luni seară a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) este definitivă, iar poliţişti din cadrul Serviciului Urmăriri vor pleca să-l ridice pe Andrei Plăcintă după ce instanţa de executare în acest caz, respectiv Tribunalul Bucureşti, va emite mandatul de punere în executare a pedepsei, scrie Mediafax. ICCJ urmează să transmită, în scurt timp, minuta deciziei de luni Biroului de executări penale al Tribunalului Bucureşti. În 7 martie, Andrei Plăcintă a fost condamnat de magistaţii Curţii de Apel Bucureşti la patru ani şi şase luni ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor şi ultraj contra bunelor moravuri, decizia fiind atacată cu recurs. Instanţa a dispus condamnarea lui Andrei Plăcintă la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru tentativă de omor calificat. Totodată, Andrei Plăcintă a primit o pedeapsă de nouă luni de închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri, urmând să execute, dacă decizia va rămâne definitivă, pedeapsa cea mai grea, de patru ani şi şase luni de închisoare. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti l-au achitat pentru tâlhărie. Dosarul în care este acuzat Andrei Plăcintă a fost rejudecat la Curtea de Apel Bucureşti în urma unei decizii din 9 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În 6 iulie 2012, Andrei Plăcintă a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la şase ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor. Andrei Plăcintă a mai primit atunci o pedeapsă de 11 luni de închisoare cu executare pentru ultraj contra bunelor moravuri, fiind achitat pentru fapta de tâlhărie, pe motiv că lipse

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum o ora
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Separatiştii din Catalonia pierd majoritatea în parlamentul regional, socialiştii pe primul loc în alegeri

G4Media acum 36 minute
Partidele separatiste, care conduc Catalonia de un deceniu, au pierdut duminică majoritatea în parlamentul regional, potrivit rezultatelor parţiale ale alegerilor regionale câştigate de socialiştii premierului spaniol Pedro Sanchez, la şase ani şi j

Rusia a avansat în Harkov și a cucerit alte patru localități din regiunea ucraineană

Ziare.com acum 54 minute
Armata ucraineană a recunoscut luni, 13 mai, „succese tactice” ale Rusiei în regiunea Harkov (nord-est), unde Moscova a afirmat că a cucerit alte patru localităţi din apropierea frontierei în cadrul ofensivei sale lansate vineri, care a dus la evacu

JO de la Paris: "23 de acţiuni" menite să perturbe ştafeta torţei au fost dejucate, anunţă ministrul Darmanin

News.ro acum 2 ore
Ştafeta torţei olimpice pentru JO de la Paris, care a început miercuri în Franţa, a fost ţinta unor tentative de acte rău intenţionate, a anunţat, duminică, ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, potrivit Le Figaro. Într-un mesaj publicat du

Pfizer şi AstraZeneca anunţă noi investiţii în Franţa, de aproape 1 miliard de dolari

News.ro acum 2 ore
Companiile de top în domeniul sănătăţii Pfizer şi AstraZeneca au anunţat duminică noi investiţii în Franţa, în valoare totală de aproape 1 miliard de dolari, înainte de începerea summitului anual de afaceri ”Alege Franţa” din acest an, transmite Reu

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 9 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

HotNews acum 2 ore
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

Marcel Ciolacu, despre Mircea Geoană: Am crezut că se ocupă cu RĂZBOAIELE, nu cu lansări de cărți

Gandul acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara la Antena 3 că Mircea Geoană, aflat în poziția de secretar general adjunct al NATO, ar fi trebuit să se ocupe de războaiele aflate în derulare, nu de lansări de cărți. Avem două conflicte,

Premierul Marcel Ciolacu spune că Ministrul Apărării are reţineri mari să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei

Adevarul acum 36 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei, menţionând că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi că decizia va fi luată

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 11 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°