Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sub semnul dialogului

Publicat in Romania Literara, vineri 28 martie 2008 ·

Cînd doi prieteni se apucă să discute pe marginea politicii, rezultatul nu poate îmbrăca decît două forme: fie cea obişnuită a taifasului cotidian, acel gen de pălăvrăgeală în cursul căreia, sub pretext că dezbaţi un eveniment, îl transformi în debuşeu al antipatiilor proprii; fie cea a conversaţiei ţinute în frîu, caz în care accentul cade nu pe împărtăşirea reacţiilor proprii, ci pe surprinderea adevărului. În primul caz, dialogul rămîne în perimetrul emoţiei personale: fiecare dă satisfacţiei celuilalt împărtăşîndu-i temerile sau frustrările şi făcîndu-l să trăiască cu senzaţia liniştitoare că are mereu dreptate. În cel de-al doilea caz, se întîmplă ceva straniu: discuţia depăşeşte pragul complicităţii amicale şi, dintr-o şuetă prietenească, devine o analiză "la masa de lucru", dar o analiză care nu e făcută la rece, neutru şi nepărtinitor, ci cu acel grad de empatie pe care ţi-l dă gîndul că tu însuţi eşti o parte din spectacolul pe care îl comentezi.

S-ar putea crede că lipsa de neutralitate a unei discuţii - iar dialogul lui Vladimir Tismăneanu cu Mircea Mihăieş în Cortina de ceaţă numai neutru nu e - este principala cauză a eşecului ei. Fals. Departe de a reprezenta un defect, ea este însăşi condiţia împlinirii ei. Căci nu există neutralitate la scară umană. Altfel spus, nimeni nu este obiectiv cîtă vreme trăieşte, indiferent că face politică, comerţ sau cultură. Tocmai de aceea analiza politică făcută la rece este o impostură. Ea e forma uzuală de a manipula oamenii sub motiv că, respectînd exigenţa nepărtinirii, le împărtăşeşti numai opinii obiective. În realitate, îi influenţezi sub cuvînt că îi informezi nepărtinitor.

Şi atunci, singura formă de a ocoli falsa obiectivitate este să fii ghidat de valori ce au fost verificate de practica politică: pluripartidism, stat de drept etc. Este singura situaţie cînd, deşi emoţia comentariului se păstrează

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 20 minute
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 38 minute
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Protestul „Noapte în Muzeele din România”, în Piața Victoriei. „Îl aşteptăm pe Ciolacu, a zis că se grăbeşte/ Donez salariu pe o lună să trăiască Turcan o zi bună”

Ziare.com acum o ora
Un protest are loc sâmbătă, 18 mai, în Piața Victoriei, de „Noaptea Muzeelor”. Angajaţi din muzeele acreditate şi bibliotecile publice din România participă în Piaţa Victoriei, la un protest împotriva "tratamentului discriminatoriu" la care au fost

Ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră din Maramureș

G4Media acum o ora
Salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea unui cetăţean ucrainean aflat pe munte de trei zile, pentru evacuarea acestuia fiind solicitat un elicopter, a informat Serviciul Salvamont Maramureş, transmite

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 3 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 2 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 3 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Şapte condamnaţi la moarte au fost spânzuraţi în Iran. Printre cei executaţi se numără şi două femei

HotNews acum 45 minute
Şapte persoane, între care se numărau şi două femei, au fost spânzurate sâmbătă în Iran, în condiţiile în care Republica Islamică recurge tot mai des la pedeapsa cu moartea în scopuri politice, potrivit ONG-ului IHR (Iran Human Rights), cu sediul în

Roberto de Zerbi va pleca de la Brighton la finalul sezonului

News.ro acum 2 ore
Antrenorul italian Roberto de Zerbi va părăsi gruparea engleză Brighton la finalul sezonului, a anunţat clubul sâmbătă, pe site-ul oficial. Roberto de Zerbi (44 de ani) va conduce pentru ultima oară pe Brighton în meciul de duminică, cu Manchester U

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 4 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°