Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DOSARUL TRANSFERURILOR: Ioan Becali a recunoscut că nu a plătit impozite de 150.000 de dolari în Spania

Publicat in Mediafax, joi 9 mai 2013 · ·

Fostul impresar Ioan Becali a recunoscut, joi, în în faţa judecătorilor de la instanţa supremă, că nu a plătit impozite în valoare de 150.000 de dolari în Spania, dar a precizat că nu a fost evaziune fiscală.

"Am şi eu o vină, dar dacă trebuie să plătesc, ar trebui să plătesc în Spania, nu aici. Până în 2002 acolo exista cel mai mare dezastru. Nu a fost evaziune fiscală, a fost neplata unor impozite de 150.000 de dolari, bani cu care l-am ajutat pe Cosmin Contra să rămână la suma de transfer netă. Asta e fărădelegea pe care eu am comis-o. Până în 2002, la un contract de un milion de dolari, clubul îţi spunea să faci un contract de imagine de 800.000, apoi în 2002 s-a dat o amnistie fiscală, reducând contractul de imagine până la maxim 20 la sută", a spus Ioan Becali în faţa instanţei care judecă recursurile împotriva condamnărilor dispuse de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul transferurilor de jucători.

Cristian Borcea, Mihai Stoica, Gheorghe Nețoiu şi Ioan Becali au dat declaraţii în faţa instanţei supreme, aceştia susţinând că sunt nevinovaţi şi că în toate transferurile pentru care sunt judecaţi au respectat dispoziţiile legale.

Tribunalul Bucureşti i-a achitat, în 3 aprilie 2012, pe Gheorghe Copos, Jean Pădureanu, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Ioan Becali, Victor Becali, Gheorghe Popescu şi Gheorghe Neţoiu, în dosarul transferurilor de jucători. Decizia a fost contestată de procurorii DNA la Curtea de Apel Bucureşti, care, în 12 noiembrie 2012, i-a condamnat pe toţi cei opt oameni de fotbal la pedepse cu închisoarea, cu suspendare sau cu executare.

Inculpaţii au contestat decizia Curţii de Apel Bucureşti la instanţa supremă, care va da o sentinţă definitivă în acest dosar.

Cei opt oameni de fotbal au fost deferiţi justiţiei în 2 octombrie 2008, de către procurorii anticorupţie, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale l

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 2 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum 2 ore
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE: Spania ocupă primul loc

Wall-Street.ro acum 27 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Verstappen obţine pole position-ul în cursa de sprint de la Miami

Mediafax acum 4 ore
Triplul campion mondial Verstappen, care a venit de pe locul patru pe grilă pentru a câştiga prima cursă de sprint a anului la Marele Premiu al Chinei, va pleca din faţă sâmbătă, după ce a înregistrat cel mai bun timp de un minut, 28,194 secunde pe

Trupa Roxette revine în activitate: Per Gessle a găsit o nouă solistă, la cinci ani de la moartea Mariei Fredriksson

HotNews acum 33 minute
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE și

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 4 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Turcia: Inflația a accelerat la 70%, prețurile au crescut cel mai mult în educație, hoteluri și restaurante

HotNews acum 4 ore
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, caf

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 47 minute
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°