Omul de afaceri Dinu Patriciu este aşteptat joi la sediul Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Procurorii îi vor aduce la cunoştinţă rezultatele unei expertize financiar-contabile în dosarul Rompetrol II, privind privatizarea rafinăriilor Petromidia Constanţa şi Vega Ploieşti.
În acest dosar, Dinu Patriciu este acuzat de înşelăciune. Procurorii DIICOT susţin că banii prevăzuţi în clauzele de investiţii nu au fost folosiţi în acest scop.
Cauza este disjunsă din dosarul „Rompetrol“, în care Dinu Patriciu a fost deja achitat în primă instanţă de judecătorii Tribunalului Bucureşti, potrivit Digi24.
Hotărârea a fost atacată la Curtea de Apel Bucureşti.
Procurorii DIICOT care fac cercetări în dosarul „Rompetrol II“ au solicitat, în martie 2013, Judecătoriei Sectorului 1 copii după dosarul de partaj al familiei Patriciu.
Acuzaţiile aduse de procurori
Miliardarul este pus sub acuzare în această anchetă încă din 2006. Ancheta priveşte modul în care s-au făcut privatizările, în perioada 1999-2000, a rafinăriilor Vega Ploieşti şi Petromidia Constanţa.
În 28 august 2012, omul de afaceri Dinu Patriciu a fost achitat de Tribunalul Bucureşti în dosarul Rompetrol, în care procurorii au cerut pedeapsa maxima, de 20 de ani de închisoare, pentru infracţiuni printre care delapidare, spălare de bani şi manipularea pieţei.
Potrivit anchetatorilor, „în calitatea sa de administrator la SC Rompetrol SA, Dinu Patriciu şi-a însuşit, în mod repetat în perioada septembrie 1999 – noiembrie 2001, suma de 85 milioane USD izvorâtă din Acordul EPSA şi cuvenită, conform prevederilor legale în vigoare, bugetului de stat“.
Totodată instanta i-a achitat şi pe ceilalţi 11 inculpaţi din dosar - printre care Sorin Roşca Stănescu, Sorin Pantis şi Gabriela Anghelache - judecătorul Tribunalului Bucureşti