Gândindu-mă eu, în ultimul timp, parcă din ce în ce mai des, \"la scumpa noastră ţărişoară, la binele ei, la viitorul ei\" etc.etc., stau şi mă-ntreb de ce depinde, până la urmă, viaţa noastră în anii următori, atât cât îi putem prevedea?

Cine influenţează calitatea acestei vieţi, atât a noastră ca naţiune, cât şi a fiecăruia dintre noi? Cum stăm şi către ce ne-ndreptăm? Ce semne sunt de îndreptare, dacă este vreunul? Într-un sondaj recent, un număr imens de români considerau că România merge într-o direcţie greşită. Ce-nseamnă asta? Din ce punct de vedere? De la condamnarea capitalismului până la proslăvirea lui Ceauşescu, sub acest vot de blam se pot ascunde cele mai diverse realităţi.

Privind lucrurile în linii foarte mari, aşa cum sunt ele şi nu trecute prin filtrul frustrărilor noastre, cei care au răspuns la ancheta respectivă nu au dreptate. România s-a îndreptat de mult în direcţia cea bună şi nu a mai părăsit-o. Este direcţia către vest. Ne-am dorit de două sute de ani să fim recunoscuţi ca parte din Europa, după ce în majoritatea timpului am privit spre stepele asiatice, otomane sau ruseşti. Ne-am văzut azi integraţi în structurile UE şi NATO, cum n-am fi îndrăznit să visăm acum două decenii. Suntem azi, pentru prima dată în istoria noastră, o ţară onorabilă, parte a Europei unite şi democratice. În ciuda rezistenţelor noastre tribale şi a cutumelor orientale, am fost constrânşi, încetul cu încetul, să ne radem bărbile şi să trecem la haine europeneşti, să ne aliniem, adică, standardelor clubului în care am intrat, oricât de bizare ni s-ar fi părut ele. Populismul nostru strident a adoptat stilul populismului lor strident, şi tot a fost un progres faţă de nici o formă, sau de forma malignă a comunismului local. Nu suntem noi prea europeni pe dinăuntru, dar suntem pe dinafară şi tot e ceva. Cred că toţi ar trebui să conştientizăm mult